URMATOARELE EVENIMENTE:
Curs Baza ThetaHealing® Bucuresti 08-10 mai 2020     Cursul Avansat ThetaHealing® Bucuresti 29-31 mai 2020

Ce lasam in urma?

„Lucrez” cu mine de vreo cativa ani. In dorinta de a ma perfectiona si de a fi pregatita pentru viata, am inceput in urma cu 15 ani cu cursuri si carti de Dale Carnegie, J. Maxwell, S. Covey, B. Tracy. Erau primele cartie de dezvoltare personala si lidership ce apareau prin Romania. Apoi am trecut la Osho, Eckhart Tolle, N.D. Walsch, Redfield, Don Miguel Ruiz s. a. Dupa care am avut privilegiul sa ajung la David Hawkins si Vianna Stibal. Totusi ceva s-a repetat in fiecare etapa. Procesul. Si anume, citeam despre ceva, o tehnica, o schema, o gaselnita care promitea sa imi faca viata mai frumoasa. Ma entuziasmam si ma apucam de treaba. Aplicam ceea ce citeam, cu ardoare si speranta omului insetat care aude ca va gasi apa daca merge pe acea cale. Si mergeam pe cale, zi dupa zi, practicam ceea ce oamenii aceia imi recomandau. Si dadeam de apa :) La un moment dat, lucrurile practicate au devenit parte din mine si am continuat sa le fac fara efort, fara stres, fara atentie speciala.

Tot ceea ce am citit si aplicat, la un moment dat a devenit parte din cine sunt. Le sunt recunoscatoare ca au impartasit intelepciunea lor cu mine si ii admir pentru curajul de a se exprima in acest fel nemuritor, scrisul. Imi doresc ca muzele sa ma gaseasca si pe mine si intr-o zi senina sa las si eu pe Pamant un manuscris pentru „viata”. Sau poate doua, trei, zece… daca sunt multe muze disponibile si sugubete. :)

Pana atunci insa, am realizat ca fiecare dintre noi scriem „carti” in sufletele celor care ne inconjoara. Parintii mei au scris in inima si in mintea mea multe povesti, reguli, jocuri. Cine sunt eu este o dovada a nemuririi lor. Ei vor continua sa traiasca in eternitate prin mine si apoi prin urmasii mei si prin urmasii urmasilor mei. Viata mea traita si manifesta este o expresie a tuturor celor care au lasat in aura mea, energia si intelepciunea lor de milenii. Le multumesc. Tot ce am eu de facut este sa aleg. Pot sa aleg sa vad valoarea, frumusetea si potentialul in ceea ce ei mi-au transmis si sa le folosesc pentru binele meu si al altora sau pot sa il irosesc. Aleg sa le onorez atat cat pot si stiu mai bine. Darurile si talentele „mele” sunt, de fapt, rezultatul investitiei de timp, iubire si cunoastere a familiei, profesorilor, mentorilor, prietenilor, colegilor, partenerilor, copiilor, sefilor si a sufletului meu. Din acest mix, ma exprim, ma manifest.

Uneori am avut dubii referitoare la sensul vietii mele. Incercam sa il gasesc in afara, in ceea ce faceam. Dar daca caut in locul nepotrivit? Ca in povestea in care cineva isi cauta cheile pierdute sub lumina felinarului pentru ca acolo era mai multa lumina, in loc sa caute in locul in care le-a pierdut. Atunci cand ma uit in jur pentru a-mi gasi sensul, lumina sufletului meu se uita in afara si eu caut acolo pentru ca acolo e mai „luminos”. Inauntru, in mine, pare mai intuneric. Cand inchid ochii, in spatele pleoapelor, pare chiar bezna si tacere (atunci cand mintea tace, evident). In acel „intuneric” si in acea „tacere”, pare ca nimic nu este acolo, nimic de facut, nimic, nimic. Pare a fi doar un nesfarsit, lipsit de forma si continut. Oare, daca eu sunt de fapt acel nesfarsit, lipsit de forma si continut… atunci care este sensul? Sau este vreun sens?… In acea stare realizez apoi ca Sunt. Si realizez ca pot sa gandesc si sa imi imaginez orice, apoi constat ca pot deschide ochii si sa aduc in materie tot ce am gandit si imaginat. Si apoi constientizez ca sunt un Mag! Toti suntem Magi! Suntem o „specie” de mag-icieni care creeaza orice din nimic.

Ce ramane in urma mea este ceea ce aleg sa creez. In „intunericul” fiintei mele, sunt in „lumina” care creeaza lumi. Cand Dumnezeu a zis sa se faca lumina, poate ca de fapt doar a deshis ochii si a lasat ca lumina sufletului sau sa aduca in manifestare gandurile din mintea sa creativa. Iar noi suntem la fel. :) Sensul? Joaca. Jocul vietii. Bucuria creatiei si incantarea de a impartasi cu altii placerea jocului si compania iubirii. Amuzament si provocare. Totul intr-un ritm armonios. Precum un copac care creste, inconjurat de prietenii lui arbusti, impreuna jucandu-se de-a „zenul”.  Asa cred eu. ;)

In concluzie, ramane in urma ceea ce lasam in urma. Pleonasm? Si ce daca? Intr-un univers Zen, ne amuzam cu ce gasim si noi.

O zi cu soare sau nori… sau ploaie… ce-o fi… iti doresc. Toate sunt la fel de frumoase.

Cu iubire si recunostinta,

Andrea