Conflictul dintre ce „vreau” și ce „trebuie”

Mecanismele ego-ului se formează ca răspuns la presiunea generată de conflictul dintre instinctele omului biologic și normele sociale impuse. Când copilul este mic, acțiunile sale zilnice sunt predominant motivate de impulsuri primare, bazale. Corpul, această splendidă creație, ce încorporează evoluția conștiinței pe Pământ, și implicit trăsăturile animale, are nevoi primare care ies la suprafață pentru a fi satisfăcute, fără filtre și evaluări. Copilul dorește să mănânce, să doarmă, să se miște (includem aici jocul, hârjoneala, trântele, luptele), să se bucure de simțuri, care sunt foarte importante la acea vârstă. El descoperă gusturi și senzații tactile, preferând să bage în gură orice și să se joace cu organele intime, deoarece descoperă o plăcere deosebită în atingerea lor. 

📑 Psihanaliza definește 3 etape principale, situate în intervalul 0-5 ani, etape pe care le denumește în funcție de zona erogenă predominantă: etapa orală, până la 1 an, etapa anala până la 2, și genitală până la 5. Ele se pot intercala, se pot suprapune și pot fi mai scurte sau mai lungi. În aceste perioade, dorințele instinctuale se pot lovi de limitări sau chiar de interdicții din partea îngrijitorilor. Aceștia pot apela la diferite măsuri pentru a-și trasmite mesajul. Programele cele mai frecvente pe care adulții încearcă să le trasmită copilului sunt cele legate  de igienă, de felul în care să se comporte în preajma celorlalți, norme de conduită morală, precum și preocuparea ca deprinderile dezavuate de adulți să nu devină obișnuințe. 

Etapa orală acoperă primul an de viață. Plăcerea gustului, a suptului laptelui matern sau a alternativelor din biberon sunt descoperiri care rămân în memoria bebelușului. În timp ce beneficiile alăptării pentru sistemul imunitar al copilului sunt indiscutabile, mai există un aspect care ar trebui luat în considerare: laptele matern conține și hormonii mamei din acea perioadă. Dacă ea este stresată, furioasă sau deprimată, acei mesageri chimici vor transmite mesajul și în corpul copilului. Prin expunerea constantă la mesagerii chimici ai stărilor negative ale mamei, bebelușul riscă să devină dependent de acele emoții, precum mama sa. 

Etapă anala este aceea în care copilul descoperă senzațiile din momentele de eliberare intestinală, și are curiozitatea să vadă ce sunt fecalele. El poate avea chiar tentative de a testa cum se simte atingerea zonei anusului, în tandem cu plăcerea aferentă acestei explorări. În aceeași perioadă, alimentația copilului se diversifică, iar el are reacții organice de expulzare a alimentelor pe care nu le tolerează stomacul său. Drept consecință, excrementele și voma sunt caracterizate ca rele, puturoase și dezgustătoare, astfel că orice discuție sau interes pentru ele trebuie reprimat sau ignorat. 

Copilul care este curios să le înțeleagă conținutul este caracterizat de către adulți cu etichete traumatizante: „murdarule!”, „ești dezgustător!”; „puți!”. Inconștient, părinții care au reacții agresive fizice, sau chiar și numai emoționale, față de ceea ce iese din corpul copilului, îi transmit ideea că el este murdar, câtă vreme ceea ce iese din el provoacă repulsie. De asemenea, în mod subtil, copilul rămâne cu ideea că prezența lui și nevoile lui sunt deranjante. Traumele acestei perioade se pot ulterior prelungi în blocaje digestive, bulimii sau anorexii, colon sau intestin iritabil, gastrite și ulcere. 

Etapa genitală este aceea în care se accentuează interesul copilului pentru organele sale genitale. Acesta își dorește să se joace cu ele, chiar să le expună și să se laude cu ele. În majoritatea cazurilor, amuzamentul inițial al părinților vizavi de acest comportament se transformă cu timpul în interdicția de a mai face aceste lucruri, în umilirea verbală a copilului și transmiterea sentimentului de rușine și vinovăție pentru asemenea preocupări și gesturi. Aceste reacții trăiesc încă mulți ani în memoria emoțională, iar mulți adulți au probleme în a trăi o viață sexuală sănătoasă, pigmentată cu plăceri fizice diverse, și chiar în a fi confortabili în raport cu nuditatea lor în prezența altora (mă refer la partenerul de cuplu în principal). 

Aceste 3 etape sunt foarte importante pentru că în ele predomină instinctele primare ale plăcerii și căutarea lor. Din păcate, în majoritatea situațiilor, ele sunt văzute cu ochi răi și generează reacții de preocupare exagerată în rândul celor care îngrijesc copii. Adulții încearcă în acele momente, în mod frumos sau agresiv, să transmită acestuia normele sociale care modelează comportamentele, făcându-le convergente cu normele morale ale vremurilor. Bebele, sau copilul, nu mai are voie să atingă, să exploreze, să își dorească, și nici chiar să vorbească despre aceste lucruri murdare. Corporalitatea, dorințele și manifestările ei, sunt făcute să pară ceva rău, de care trebuie să scăpăm. 

În acele perioade, în interiorul nostru s-a dat o luptă între instincte și norme. Instinctele aduceau gratificare instantanee, dar și pedepse ulterioare. Acestea puteau fi verbale, sub forma amenințărilor de castrare „îți tăi puța”, a certurilor în care ne simțeam respinși și ne temeam că vom pierde afecțiunea adulților, sau chiar fizice, sub formă „bătăiță la funduleț”, tras de urechi sau păr. Respectarea normelor impuse de ceilalți ne asigura apartenența la trib, aprecierea familiei și chiar laude. Însă, în mod evident, prețul pe care îl plăteam era insatisfacția fizică. Pentru a face față conflictului permanent dintre ce „vreau” și ce e „bine”, s-a constatat că omenirea a inventat multiple mecanisme. În psihanaliză, sediului instinctelor, sau polului pulsional, cum l-a denumit Freud, i se mai spune ID. Setul de norme preluate și interiorizate, precum și acele simboluri cu natură de ideal de devenire pentru copil, îl numim Supraeu. Tertipurile folosite de om pentru a-și asigura supraviețuirea, în contextul în care ID-ul și Supraeul sunt în permanent și irezolvabil conflict, au fost numite mecanisme de apărare. Ele sunt multe și foarte interesante de cunoscut, observat și transcens. Cartea cea mai utilă în acest sens poate fi „101 Apărări. Cum se autoprotejeaza mintea” , de Jerome S. Blackman.