Cugetări din nimic

… Puse în cuvinte pentru ca mintea ta să te ducă tot la nimic…

În vara anului 2013, am trăit din nou un „cadou” pe care îl mai primisem de câteva ori înainte, pentru scurte momente. De data aceasta a durat aproape cinci zile. Cadoului i-aș spune: Pace sau Liniște.

Mă gândesc că unii ar zice „și ce-i mare scofală în asta?”.

📑 Ce a fost diferit pentru mine a fost că era o pace totală, în care gândurile erau undeva la periferia experienței și le percepeam doar ca pe un ecou îndepărtat; emoțiile și trăirile celor din jur le vedeam cu ochii și „știam” cumva că le au, dar nu le simțeam, și nu era nicio tranzacție energetică sau senzitivă între mine și ei. Era o pace care aș fi vrut să nu se mai termine. Și speram că ziua următoare să mă trezesc tot cu ea. Și m-am trezit. Timp de cinci zile binecuvântate. Apoi, încetul cu încetul, volumul vocii interioare a crescut, am început din nou să întru în rezonanță cu emoțiile celor din jur și să „simt” ce trăiesc ei. Dar nu așa ca înainte. Ci tot într-o variantă mai estompată. Este ca și cum pacea aceea este în spatele meu, mă protejează și mă învăluie, iar emoțiile și ce este în mintea mea se întâmplă în „față”. Și este atât de bine și de confortabil să mă cuibăresc înăuntrul meu, în plămânii și inima mea, pentru că acolo îmi regăsesc liniștea. Respir profund și îmi duc atenția în centrul fizic al corpului meu și sunt din nou în Pace.

Am căutat cu ardoare pacea aceasta… de ani de zile. Am găsit-o pentru scurte momente prin 2005, când mă antrenam în Prezență, pe vremea când îl citeam pe Eckhart Tolle. Apoi am găsit-o în momente de profundă revelație, când scrierile lui David Hawkins îmi dezvăluiau Adevăruri eterne și atât de transformatoare încât mintea mea se bloca pentru o clipă! Dar niciodată nu m-a ținut atât de mult și atât de… fără cuvinte. 🙂 Ad Litteram.

Mi-ar plăcea să revin în acea stare. Mă și străduiesc, prin exercițiile pe care le știu, să îmi reduc activitatea redundantă a minții și să îmi liniștesc stările tulburi ale corpului meu emoțional. Totuși, nu reușesc să fiu în acea Pace. Este ca și cum ar fi venit prin Grația divină și tot de acolo va veni când va fi momentul. Conversez cu Sursa să îmi readucă pacea și știți ce îmi spune? Atâta timp cât crezi că sursa rezultatelor, experiențelor tale stă în minte, nu ai cum să revii! Atașamentul și dependența față de procesul de gândire, ca sursă a ceea ce am și fac este, de fapt, frâna mea. Ceea ce eu credeam că definește și determină contribuția mea în lume este acum zidul care mă separă de Pace. M-am obișnuit de 30+ de ani să tot acumulez cunoaștere, să fiu tot mai inteligentă, să dau bine conversațional și social, iar acum nu știu cum să trec de propria mea sală a oglinzilor. Fiecare obiect, persoană și moment le văd prin filtrul acumulărilor mentale și experiențiale din trecut. Cursul de Miracole spune „Tot ceea ce văd este trecutul”, și așa este. Când mă uit, filtrez prezentul și îl editez punându-i etichete, în funcție de ce am în trecutul meu legat de acest subiect.

Și atunci cum să fiu în Pace și să văd ceea ce ESTE? Eh, aici stă misterul! Și devoțiunea!

Aseară, într-un film, era vorba despre grupurile de ajutor bazate pe 12 pași, cum sunt Alcoolicii Anonimi. În aceste grupuri, oamenii se vindecă de dependențe aproape incurabile datorită puterii iubirii necondiționate a grupului, intenției de a trăi în totală integritate și autenticitate, predării voinței proprii în fața voinței unei Forțe mai mari, și acceptării limitelor voinței umane.

Uitându-mă acum la mine și la majoritatea oamenilor din lume, cred că ar trebui să înființăm asemenea grupuri pentru dependența de a gândi compulsiv. Suntem neajutorați în fața obsesiei de a gândi, de a judeca, critica, evalua, organiza, împărți, aduna… Ne trebuie tot mai mult din acest drog, mai multe cărți, mai multe cursuri…

Să nu înțelegi greșit, și eu sunt pasionată de toate acestea, de ani de zile savurez curs după curs, carte după carte, conversație după conversație… dar, gustând din plăcerea stării de PACE, ohhh, este delicioasă! Este profundă, atotcuprinzătoare, e ca Shangri La, este atotîmplinitoare în ea însăși, fără cuvinte! Și frumusețea este că, atunci când sunt utile, apar și cuvintele. Din nimic, exact câte trebuie, așa cum trebuie. Nu se mai face risipă, totul este echilibrat.

În căutarea fericirii 🙂 am dat de ceva mai bun, Liniștea, cu toate că în realitate nici nu știam că îmi trebuie, sau că ar fi interesantă. Pacea asta are ceva în ea, o calitate, un „gust” care, odată simțit, este ca un apus de soare care îți ia respirația, iar pentru o clipă chiar uiți să îl descrii prin expresii de genul „Ce frumos!”.

Am lucrat mult cu mintea mea în ultimul timp cu ThetaHealing®, am tot curățat și reprogramat la ea, ore în șir, zile la rând. Erau zile în care credeam că lucrul nu se va mai termina niciodată. Și totuși, poate ca „premiu” pentru lucrul bine făcut, după un an și jumătate de angajament aproape obsesiv, am primit cadou PACEA. Poate că așa arată de fapt o „Casă a minții” curată! 🙂

Oricum ar fi și oricare ar fi cauza, ți-o doresc și ție dacă încă nu ai trăit-o!

Un șir de cuvinte pentru tine, cel din spatele minții tale… de la Liniștea din mine, pentru Liniștea din tine.

Cu drag,

Andrea