Uitarea

Uitarea este condiția pentru participarea la Jocul Vieții pe Pământ.

Nu știu (încă) cum este pe alte corpuri cerești… (poate și asta am uitat) 🙂

Sfântul Augustin (în Confesiunile sale), contempla cuvântul „uitare” și conceptul de memorie. El spunea că putem uita doar ce am învățat odată. Dacă un lucru nu a intrat în memorie, nu putem să-l uităm. Dilema cea mare însă este cum de cunoaștem însăși conceptul de uitare? Pentru a ști ce este un măr, la un moment dat am văzut un măr și avem o asociere, dar pentru a ști ce este uitarea? Înseamnă că la un moment dat am învățat să uităm, iar acum știm să recunoaștem fenomenul. Uitarea ca atare este un „ceva” pe care la un anumit nivel al ființei noastre l-am învățat.

📑 Uitarea este un fel de joc pe care l-am învățat pentru a veni pe Pământ. Când intrăm în această lume, pentru a putea lua Jocul Vieții în serios, am decis să uităm tot ce știm și să o luăm de la zero. Dat fiind că fiecare întrupare se face în perioade, timpuri, și familii diferite, pentru a ne integra cu ușurință în noul context, în primii ani de viață ne îmbrăcăm mental și emoțional cu cele potrivite noii experiențe. Sufletul nostru desigur că între timp știe tot ce a învățat în trecut, dar pentru noua „realitate” nu sunt utile toate vechile informații. Este ca și cum te-ai apuca să joci tenis pentru prima dată. Chiar dacă tu ai ști alte sporturi, informațiile acelea îți sunt puțin utile în noul joc. Pentru a putea să joci serios tenis și să faci performanță e necesar să fii prezent la ce faci acum. Faptul că ești înalt și ai putea marca la baschet, sau ai direcție bună și poți da un gol de la mare distanță, nu îți sunt aspecte utile și relevante pentru tenis. De asemenea, faptul că ai acumulat diverse talente și cunoaștere în alte dimensiuni și timpuri poate să nu îți fie util în această „viață”.

În schimb sunt utile acele elemente care țin de „cine” ești, calitățile ce țin de ființa ta. Perseverența, orientarea spre rezultate, dedicarea, fairplay-ul, sunt utile indiferent de jocul jucat. Aceste aspecte caracterizează ceea ce poate fi numit nivelul de conștiință. Fie că le numim calități, valori, virtuți, ele sunt în „a fi”. Când le-am practicat suficient de mult, ele devin parte din cine suntem. Iar noi îl luăm cu noi pe acest „cine suntem”, indiferent unde mergem. Fiindcă virtuțile și valorile ce alcătuiesc ceea ce suntem sunt imprimate în esența noastră. Odată ce am devenit o persoană generoasă, sunt generoasă oriunde și oricum pot, nu mai trebuie să mă gândesc la acest aspect, este de parcă aș fi „pe pilot automat”.

Deci, când ne naștem, uităm ce știm, dar nu putem să scăpăm de „cine suntem”. Numitorul comun al tuturor învățăturilor de tip spiritual este invitația de a nu acumula bogații pe Pământ, sau de a nu ne atașa de lucruri, tocmai pentru că, în călătoria sufletului nostru, pe acestea nu le putem lua cu noi. Ce luăm în schimb sunt devenirile noastre. Fiecare dintre noi suntem un artist creator, iar piesa noastră de rezistență este propriul sine, propriul eu. Pe acesta îl luăm cu noi, și el reprezintă magnetul nostru interior prin care atragem experiențe, trăiri, manifestări. Până când ajungem la stadiul de evoluție în care transcendem identificarea cu eul, ar fi fain ca acesta să ne fie măcar prieten. Eul este prietenul nostru atunci când l-am antrenat să gândească și să simtă lucruri pozitive, pro viață, pro bucuria de a fi.

Vestea bună este că deja fiecare dintre noi este maestru în uitare. Dacă nu crezi, întreabă-te unde ai fost în urmă cu 25 zile la ora asta… 🙂 ? Cere un exercițiu mai complex decât cele de matematică din clasa a XI-a, așa-i? Așadar, dacă tot uităm lucruri diverse, hai să uităm și să lăsăm în trecut toate supărările, neîmplinirile, tristețile, tot ce noi am greșit altora și ce alții ne-au greșit nouă, să iertăm acum tot și pe toți, inclusiv pe noi! Apoi să trecem la un nou joc, jocul de-a fi Fericit. Trecutul s-a dusssss! Ducă-se…! Și să ne deschidem inimile și mințile pentru iubire și fericire! Să fim recunoscători Uitării pentru minunatul cadou de a fi liberi de trecut, și să îl dăm mai departe altora, să uităm toate cele „rele” pe care ei ni le-au făcut, pentru ca toți să ne bucurăm de binecuvântata viață și de clipa prezentă! Carpe Diem! 🙂

Gloria în Excelsis Deo!