Curs Experiențial Eliberarea Emoțiilor
București, 15➝16 Octombrie 2022 Învățare experiențială Locuri disponibile
Învățare experiențială Locuri disponibile
Uneori emoțiile sunt ca niște daruri alteori ca niște pedepse. Ne întrebăm în ambele cazuri „ce am făcut să merit asta?„. Te miri și de cele rele, dar și de cele bune.
Speri să nu se termine cele bune, dar în fundal știi că „fericirea nu durează„, iar realitatea „te va aduce cu picioarele pe pământ„. Cât despre cele rele, Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți să duci, așa că în fundal și la ele te aștepți să treacă odată și odată. Nici raiul, nici iadul nu sunt complete și nici infinite.
Totuși… ai vrea ca cele rele să fie mai puține, mai rare, să dureze mai puțin, să fie mai puțin profunde sau agonizante.
Totuși… ai vrea ca cele bune să fie mai dese, mai lungi, mai profunde și extatice.
Cu toții avem tertipuri și mecanisme pe care le aplicăm ca să ne îmbălsămăm sau ca să furăm o clipă de fericire.
Cursul acesta de 2 zile îți oferă experiența unor tehnici de lucru cu emoțiile, prin care să scada importanța lor în viața ta. Goana după plăcere și fuga de neplăcere te ține prins într-un stres de care nu ai nevoie. Se poate să găsești sau să-ți reamintești feluri de a fi mai faine.
Oferta zilei este pacea, liniștea, ecuanimitatea, un fel de bucurie blândă care să-ți acompanieze zilele, deschidere spre oameni și viață. La pachet (adica +1) vine reducerea judecăților față de alții și de tine, compasiune, descoperire și realizări revelatoare.
Mai frăților și surorilor, vă spun direct, treaba asta cu emoțiile e treabă importantă.
Nu am învățat la școala și nici acasă (de regula) ce să facem cu ele. Așa că, cei mai mulți, în cea mai mare parte a timpului, țopăim după cum cânta ele. Te apuca tristețea, îți lingi rănile și o înghețată. Te apucă furia și pandaliile, te descarci pe cine prinzi, claxonezi, injuri -în gând, ameninți, dai pedepse și reduceri de beneficii. Te stoarce un regret, de vinovăție te rog să te înghită pământul mai repede, dar degeaba.
Poate tu nu ești asa… înca. Unii sunt prea reprimați ca să își dea voie să și simtă ceva. E periculos, dureros și nu dă bine. Mai bine reținut, înțepat, dar fără doar și poate o bombă cu ceas.
Tu poate ești mai zen, alții din jurul tău sunt așa. Tu doar te contaminezi dacă stai printre ei, sau așa îți spui. Dar daca ei de fapt îți apasă și ție niște butoane inconștiente, și ce simți sau iese din tine în acele condiții, psss, e tot al tău?
Sau poate chiar ai super evoluat. Știi multe, ai înteles, practicat tehnici și ai multe cicatrici vindecate. Mă bucur! Atunci știi deja despre ce vorbesc și știi că munca cu tine, e gata… doar când e gata. Până atunci nu te mai minți frumos ci, la fel ca mine, și mulți alții, ne revedem în diverse locuri, cursuri, și muncim unii și alții și de unul singur, dar suntem uniți de acelasi țel: Să ne trăim conștienti divinitatea. Dar știm și că pentru asta trebuie să renunțăm la toate iluziile, atașamente, negările, limitările.
Pentru voi toți, eroii începători sau avansați ai muncii spirituale, (glumaaaa) este acest curs.
Va fi, cum va fi. Vom crea o experiență unică de învățare, eliberare, conștientizare.
Da, sunt exerciții în meniu: 5+ metode de eliberare. „+” câte? Câte duceți… dacă duceți multe, avem. Sau poate puține vor fi destule.
Nu primiți certificare, diplome, aplauze sau poate totuși lăsăm niște aplauze. Vedem. 🙂
In calea către Divinitate, pe orice drum o apuci, nu e cu măsuri sau evaluari. Călatoria e totul. Călătoria e sensul și experiența își împlinește menirea prin ea însăși.
Ce primești? Vorbim, gândim, explorăm diverse subiecte precum:
- Liste de emoții;
- Scala emoțiilor din perspectiva conștiinței;
- De unde vin;
- Unde le ținem;
- Ce înseamnă eliberarea;
- Reprimare și refulare;
- Metode de eliberare;
- Perspectiva observatorului;
- Perspectiva Sinelui;
- Discuții lămuritoare;
- Exerciții multiple de eliberare emoțională.
Intențiile mele pentru acest curs:
- ce ai nevoie și a venit momentul să eliberezi să se ducă
- să înțelegi procesul de eliberare, să îl poți face oricând ai nevoie;
- să ne simțim bine și când nu ne place ce simțim. 😉
Avertisment!
Nu e confortabil dar merită.
Poate fi intens, iar dupa eliberare e precum o gură de aer proaspăt.
Pentru cine e acest curs? Oricine vrea. Fără pregatire prealabilă, limite de vârstă sau experiență. Hai totuși o limită de 15+, că sa pot vorbi necenzurat. 🤭
Vă aștept cu voie bună și iubire multă, ca să îndulcim cu umor și dulceață experiența de a scapa de emoții acrite.
Pe curând,
Andrea
► Dată desfășurare: 15➝16 Octombrie 2022 (2 zile).
- Înregistrarea participanților – orele 09:10-09:30;
- Sâmbătă și Duminică – orele: 09:30–16:30, Curs ziua 1 și 2;
- Pauza de prânz între – orele 13:00-14:00;
► Locația: București, zona centrală (locația exactă va fi comunicată participanților);
► Investiție curs: 1234/persoană*. Locul tău va fi rezervat automat doar după efectuarea și confirmarea plății. Pentru a păstra spiritul corectitudinii, locurile sunt alocate în ordinea confirmării plaților.
🎟️ până la data de 09 Oct. 2022 (inclusiv), taxa de participare este de 999 lei (beneficiezi de -19% reducere și economisești 235 lei);
- după data de 09 Oct., taxa de participare este de 1234 lei (preț întreg).
Taxa de participare este nerambursabilă începand cu 10 zile înainte de începerea cursului. Rambursarea în cazul în care nu mai puteți ajunge la curs se face în proporție de 75% până cu 10 zile înainte de începerea cursului, când devine nerambursabilă. Ea poate fi totuși folosită pentru participarea la un curs de același fel, timp de 1 an, fiind nominală și netransferabilă.
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta pe e-mail: mail@andreafilip.com.
◉ Pentru înscrierea la acest curs, completați formularul dedicat și veți primi un email cu informații privind modalitățile de plată, orarul și alte detalii legate de participare.
DORESC SĂ PARTICIPCurs susținut de
Psiholog, Autor,
Instructor Sedona Method®,
Instructor, Master și Certificat of Science ThetaHealing®, prin THiNK® USA
București, 15➝16 Octombrie 2022 Învățare experiențială Locuri disponibile
Agenda propusă este:
sambata
- 0910 - 0930
Înregistrarea participanților
- 0930 - 1630
Curs ziua 1
- 1300 - 1400
Pauza de prânz
- 0910 - 0930
duminica
- 0930 - 1630
Curs ziua 2
- 1300 - 1400
Pauza de prânz
- 0930 - 1630