Ce este ThetaHealing®?
Probabil te întrebi ce este ThetaHealing® și cum te poate ajuta această tehnică să îți schimbi radical viața?
Theta Healing este calea cea mai simplă către Cine suntem și tot Ce ne dorim în această viață. Calea către Puterea Interioară Nelimitată.
„Cursul a fost o călătorie. O călătorie în sine și în ființă, în planurile existenței și în lumea lui Dumnezeu. O manieră de a ne reconecta cu noi înșine și cu puterea noastră așa cum nu am mai făcut-o până acum. Am avut sentimentul că m-am întors acasă” (Participant Curs Baza Theta Healing)
Ce este Theta Healing? – Este o tehnică de meditație pentru omul modern, care vrea rezultate acum, care și-a acceptat natura umană și spirituală și dorește să le trăiască pe amândouă din plin.
Din experiența și practica mea, de asemenea consider că este cea mai simplă, rapidă, eficientă, și plină de iubire tehnică pentru vindecarea emoțională, fizică și spirituală.
Prin Theta Healing accesați Energia Creatoare a Tot ce Este, pătrundeți în Matricea care stă la baza Universului Manifestat, vizualizați printr-un proces creativ ceea ce vă doriți și-apoi, în viața cotidiană, Experimentați rezultatele acestui proces.
Principalul beneficiu al lucrului „în Theta” este că veți avea un salt în performanță în orice domeniu ați alege să îl aplicați. Fie că este vorba despre a câștiga mai mulți bani, sau despre a simți mai multă iubire și afinitate în raport cu cei dragi, sau despre a aduce un plus de echilibru în viața voastră, orice vă este posibil!
Utilizând tehnica Theta Healing:
- schimbați convingerile/programele care vă limitează expresia de sine
- vă crește capacitatea de a manifesta rezultatele dorite în plan fizic: proiecte, noi afaceri, bani, ș.a.
- puteți să vă eliberați de regrete, resentimente, remușcări, amintiri cu încărcătură emoțională puternică
- vă puteți vindeca corpul de afecțiunile ținute în loc de convingeri nebenefice
- transformați relațiile cu cei din jur, aducând în ele și în Dvs. mai multă iubire, compasiune, înțelepciune, iertare sau orice altceva vă doriți
Ce este Theta Healing? Pentru aceia dintre Dvs. care aveți un angajament în direcția evoluției conștiinței:
- vă conectează direct la Sursă, la Dumnezeu, la Inteligența infinită care este pretutindeni
- evoluați ca ființă, extinzându-vă cunoașterea și înțelegerea asupra a Tot ce ne înconjoară
- vă potențează abilitatea de a comunica, de a lucra, și de a primi ajutor din alte planuri și dimensiuni
În primul rând te invit să consideri că undeva în mintea ta s-ar putea să existe un mic virus, un progrămel care îți spune cu o voce stinsă că „nu le poți avea pe toate”, formulat chiar așa, sau cu variațiuni pe aceeași temă: „ca să ai carieră trebuie sa renunți la familie”, „ca să ai familie trebuie să renunți la carieră”, „banii nu aduc fericirea”, „mai bine sărac dar fericit”, „viața e grea”, „nimeni nu le are pe toate”, „cei spirituali sunt săraci”, „ca să fii conectat la Dumnezeu trebuie sa fii umil și să renunți la măreție”, „cei bogați sunt răi, mai bine sărac dar bun”. În limbaj popular, în viață „trebuie să dai tanda pe manda”, un continuu troc și negociere pornite din premiza eronată de resurse limitate.
Pasul 2: Ascultă-te atent! Atunci când taci, și gândurile continuă să curgă. Ce îți spui ție despre tine? Iți reamintești cât ești de minunat, ce creație perfectă manifestă viața prin fiecare por al tău, că inteligența și resursele tale sunt infinite, că ești frumos/frumoasă? Sau te minți spunându-ți că nu poți, că nu ai, că nu știi … ?
Pasul 3: Amintește-ți și reconectează-te cu entuziasmul cu care te trezeai când erai copil și știai că urmează o zi de joacă cu cei mai dragi prieteni ai tăi. Îl mai simți și în prezent? Sau diminețile tale sunt începutul unei noi zile căreia îi supraviețuiești?
Invitația mea este să îți trăiești viața din nou cu pasiune, simțind că ești perfect și încântător, o minune umană și spirituală, cu o misiune importantă în această lume!
Cu adevărat nu contează cum ajungi din nou la această stare și experiență de a trăi, dar îmi doresc pentru tine, cel/cea care citești aceste rânduri, să fii fericit și să te bucuri din plin de tine și de Creație în toate formele ei manifeste și nemanifeste. Și să împărtășești lumii apoi aceste senzații și să devii sursă pentru transformarea și accesul celorlalți la aceleași aspecte.
În viața mea, Eckhart Tolle, David Hawkins, Neal Donald Walsch și numeroși alții mi-au ghidat primii pași spre versiunea de Andrea care sunt acum. Au mai fost și cursuri, muuuulttee și sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele.
La un moment dat însă am fost condusă printr-un set de sincronicități inspirate către ThetaHealing. Și am fost surprinsă să descopăr că în timp ce ani de zile am făcut pași mărunți și mulți pentru a crește, folosind aceste tehnici m-am simțit ca atunci când am zburat pentru prima dată.
Rezultatele dorite lucrând în Theta se obțin cu o viteză incredibilă.
Lucrul cu tehnicile Theta Healing este surprinzător pentru mintea logică și totuși aliniat cu noile dovezi și argumente științifice despre structura și funcționarea lumii aduse de fizica cuantică.
Ce primesc oamenii învățând și lucrând cu tehnica Theta Healing?
- Oameni se vindecă. Fizic. De boli de care sufereau de ani de zile.
- Alții se vindecă emoțional. Iartă și își recreează relații „bolnave” cu iubire.
- Toți eliberează. Eliberează și curăță mizeriile acumulate în subconștient. Curăță minciunile pe care și le-au spus ei sau le-au fost spuse de alții atât de des încât au ajuns să devină adevărul pentru ei (că nu sunt destul de deștepți, frumoși, că nu merită iubire, fericire, abundență, s.a.)
- Înfloresc. Încep să se onoreze pe ei înșiși. În toate aspectele. Au grijă de corpul lor, de mintea lor, de sufletul lor, de activitățile și relațiile importante pentru ei.
- Au timp. Își creează o nouă realitate în care au timp pentru toate. În primul rând pentru ei înșiși.
- Sunt mai fericiți. Mai iubitori. Mai … așa cum își doresc.
- Au acces la Sursa Infinită de Energie și Inteligență. Și asta le dă putere.
- Manifestă. Învață să manifeste ceea ce își doresc să experimenteze în acest plan terestru: sufletul pereche, bogăție, proiecte, rezultate, relații împlinitoare. În felul și timpul cel mai potrivit pentru binele lor suprem și al celorlalți.
Dacă vrei și tu aceste aspecte în viața ta, și ești dispus să mergi pe scurtătură atunci asta este! Theta Healing este pentru cei care vor rezultate rapid. Simplu. Armonios. Cu iubire.
Dacă mai vrei să suferi puțin, dacă vrei mai degrabă să ai dreptate decât să fii fericit, atunci te mai așteptăm să revii, 🙂 Iar dacă ajungi acolo pe altă cale, te iubim și ne bucurăm pentru tine pentru că știm că vei face lumea un loc mai bun și mai frumos și te invit să împărtășești cu toții calea ta.
Pentru aceia care doresc să dobândească Fundamentele lucrului în Theta, acestea sunt cuprinse în Cursul de Bază ADN2 și Cursul Avansat ADN2. Împreună, ele constituie o temelie solidă, care îți oferă atât înțelegerea temeinică a conceptelor, de „cum” și „de ce” funcționează, cât și o experiență amplă de lucru în Theta cu tine însuți/însăți și cu alții.
După cele două cursuri, după opinia mea, ești bine echipat!
Apoi poți alege să continui să descoperi alte direcții, aplicații ale lucrului în Theta în cursurile de Manifestare și Abundență, Rhythm – Pentru greutatea perfectă, Anatomie Intuitivă, ADN3 s.a.
Te invit cu drag în cea mai frumoasă călătorie, către Tine, către cine ai fost și ești dincolo de „ceața” convingerilor și blocajelor emoționale. Te invit să participi la aceste cursuri ThetaHealing, să aplici în viața ta ceea ce descoperi și înveți, și să fii Fericit/ă!
Întrebări frecvente despre Theta Healing
Mai jos găsiți o listă cu întrebări și răspunsuri video la cele mai frecvente întrebări despre Theta Healing venite din partea voastră.