Cine și ce suntem noi? În esență, unul și același lucru, părți minuscule inseparabile ale unui câmp cuantic, energetico-informațional gigantic, denumit de mulți Divinitate, care este supus unor legi ale fizicii și conștiinței. Aparent, suntem însă individualități cu caracteristici unice, care facem ce știm fiecare mai bine și încercăm să ne bucurăm cât mai plenar de viață.

Avem corp, minte, suflet, spirit, deși, pe drept cuvânt, suntem prezenți cel mai adesea doar la corp și minte. Așa-i?

Despre suflet nu prea știm ce e. Am citit despre el prin cărți, poate credem că e, poate nu credem că e, oricum toți folosim termenul cu sau fără cunoaștere. Cu spiritul, este la fel – unii zic că sunt duhuri, alții că este ceva acolo care pleacă când moare cineva, alții cred că este în toate, unde mai pui că sunt cercetători care caută să-l prindă în vreo eprubetă ca să-i dovedească existența.

Voi împărtăși cu tine experiența mea proprie legată de aceste noțiuni și practici pe care le-am găsit utile în lucrul sau, mai corect, în recunoașterea, experimentarea și modelarea acestor părți ale ființei mele. Dacă le găsești interesante, joacă-te și tu și vezi ce rezultate ai. Până la urmă corpul, mintea și sufletul sunt jucăriile cele mai apropiate nouă, nu trebuie cumpărate, nu ni le poate lua nimeni, le avem în permanență la purtător, măcar să ne bucurăm cu și de ele.

Noi experimentăm faptul că avem un corp atunci când ne folosim simțurile. Când îți vezi mâinile, când ai o senzație într-un loc, o furnicătură sau o înțepătură, când miroși, devii prezent la corpul tău. Altfel, poți să petreci o zi întreagă în activități multiple, fără să te preocupe corpul. Atunci când simțurile ne sunt anesteziate, în somn sau sub efectul unor medicamente, percepția corpului dispare.

Chiar și senzațiile nu se pot experimenta pe ele însele. Doar când ne gândim la ele, atunci le conștientizăm. De exemplu, când ne doare capul, putem să răspundem la telefon, iar în cele cinci minute de conversație să uităm complet de durerea de cap. Abia după ce terminăm de vorbit, când ne amintim de senzație, ea redevine prezentă pentru noi.

La un următor nivel, nici gândurile nu se experimentează pe sine. Există un „cineva” sau „ceva” care zice: „M-am gândit la…”, „Nici nu mai pot să gândesc…”, „Am o idee…”. Gândurile sunt de două tipuri, cele la care suntem atenți și cele la care nu suntem atenți. Cu adevărat, mintea gândește tot timpul, la fel cum inima bate și plămânii respiră. Atunci când suntem pierduți în visare sau fascinați de vreo idee, nu mai avem timp nici să observăm senzații, nici să ne percepem corpul. Astfel, e ca și cum realitatea acestor aspecte ale ființei noastre este evidentă când la un nivel, când la altul. Cum nu putem gândi simultan mai multe gânduri, avem în permanență o alegere de făcut asupra căror elemente să ne concentrăm.

Vom dubla această introspecție cu o alta relevantă în același sens. Dintr-o anume perspectivă, noi nu suntem corpul nostru, nu suntem emoțiile noastre, nu suntem gândurile noastre. Dacă din varii motive pierdem o parte a fizicului nostru, cum ar fi părul la bărbații în vârstă, tot continuăm să ne simțim „eu”. Dacă iau o pastilă de Algocalmin și nu simt durerea de cap, tot sunt conștientă că sunt „eu”, chiar dacă nu am o senzație. La fel, schimbarea conținutului minții nu mă face să dispar – deși la 10 ani gândeam ceva, iar acum gândesc altceva, sunt tot „eu”. Astfel, concluzia simplă ce rezultă de aici este că noi nu suntem nici corpul, nici mintea, nici trăirile noastre, deși, câteodată, suntem atât de atașați de ele. Pe de altă parte, nici măcar nu le putem percepe decât dacă le dăm atenție în mod conștient. Cu toate acestea, ele ne apar ca fiind ale noastre sau chiar ca fiind „eu”.

La ce ne poate ajuta această analiză? Pe mine m-a ajutat să mă detașez și să iau totul (atât corpul, cât și mintea) mult mai puțin în serios. Apoi am realizat că ele sunt flexibile și amuzante, că mă pot folosi și distra cu ele. Ambele mă limitează întrucâtva, dar îmi și oferă multă libertate de mișcare și creație. În loc să mă mai supăr pentru că nu arăt într-un anume fel sau că nu știu și nu gândesc într-un anumit mod, am realizat că stă în puterea mea să le modific, că au multe aspecte utile, atunci când mă concentrez pe ce este bun și funcționează.

(36) Îți sugerez să încerci să accepți că emoțiile, corpul și mintea sunt „ale tale”, nicidecum „tu”. Mintea poate încerca să nege această realitate, dar acest lucru nu o face mai puțin adevărată. Această accepțiune duce la schimbarea rolului din actor în administrator. Nemaiexistând identificarea cu ele, ne maturizăm și ne asumăm rolul de îngrijitor, dezvoltator și beneficiar principal al acestor resurse care ne sunt puse la dispoziție.

Dacă ai un corp, dar nu ești acest corp, este ca și cum ai o mașină, dar nu ești acea mașină. Astfel, în loc să te „critici” pentru dotarea existentă, ai putea să o tratezi cel puțin cu grija pe care o arăți obiectelor tale cele mai de preț. Nu are sens să te superi dacă se strică ceva la ea, te duci la verificat, vezi care e cauza, o repari și mergi mai departe. Câteodată, unele lucruri se strică mai tare și trebuie înlocuite, dar acesta este doar un semnal că șoferul nu prea are grijă de mașinuța sa.

Ce fel de benzină folosești? Ce fel de ulei? Cum interacționezi în trafic, îi lovești pe alții sau alții te lovesc pe tine? Pe unde te plimbi cu mașina, prin medii toxice, prin mizerie, prin gropi sau pe autostrăzi? (32) Corpul, atunci când îl alimentezi cu combustibilul corespunzător, îl duci în medii echilibrate emoțional, fără toxine și îl îngrijești cu dragoste, este bine și sănătos. În plus, te poți baza pe el mulți ani. Câteodată, oamenii, mai ales mamele de copii mici și carieriștii, se simt vinovați pentru că vor să se odihnească. De fapt, corpul dorește o pauză și are nevoie de somn pentru a-și reface structurile. Un fel de automentenanță, pentru care șoferul trebuie să ia o pauză.

Senzațiile sunt semnalul prin care suntem avertizați dacă ansamblul minte-corp este în echilibru. Dacă senzațiile pe care le trăim sunt bune, atunci mintea gândește pozitiv, iar corpul beneficiază de atenția corectă. Când însă senzațiile ne comunică o problemă, este semn că avem de lucru.

Se știe deja că starea de sănătate este influențată cel mai mult de mintea noastră. Ce gândim conduce la senzații și acțiuni care fie sprijină, fie distrug corpul. Când vrem să fim cu adevărat sănătoși, nu este suficient să tratăm organismul, pentru că el doar suportă consecințele, ci trebuie să vindecăm emoțiile și mintea.

Minte sănătoasă, în corp sănătos.

Vindecarea corpului

Atunci când ai o afecțiune sau o boală, ocupă-te de ea cu toate resursele disponibile. Am întâlnit persoane „spirituale” sau new age care refuzau medicina tradițională. Dacă ceva a ajuns atât de serios, încât să se manifeste pe corpul fizic, nu cred că e cazul să devenim fițoși și prețioși. În acel moment, este cazul că apelăm la cei care știu să țină sub control problema, până când eliminăm și sursa. Când ai o migrenă acaparatoare, îți recomand să iei un medicament, apoi, când îți revii, evident, poți face orice altceva mai știi tu pentru a evita repetarea situației. După ce te-ai ocupat de corp, este momentul să începi să cauți sursa care a generat boala. Cauza este, de cele mai multe ori, un stres emoțional constant, care trebuie eliberat deoarece blochează fluxul energetic dintr-o anumită zonă. Acesta este întreținut de tipare mentale și gânduri aferente, de care e recomandabil să ne eliberăm. Frumusețea constă în plasticitatea creierului care poate fi reprogramat la orice vârstă, dacă există o dorință în acest sens.

Se spune că există o sursă a vieții, Dumnezeu, care prin inteligența Sa infinită organizează activitatea în Universul nostru: structuri, reguli, roluri. Regulile după care se derulează totul sunt legile fizice și ale conștiinței – legea germinației, legea gravitației, legea magnetismului, legea vitezei, legea karmei ș. a. Creatorul/Dumnezeu a decretat legile, iar noi ne supunem lor.

Fiind creați după chipul și asemănarea Sa, și noi creăm legi pentru a guverna microcosmosul ființei noastre. Acestea sunt gândurile, credințele, paradigmele noastre. Celule care trăiesc în ființa noastră, dar și alte corpuri ale noastre mai eterice sunt supuse deopotrivă legilor Universale și „legilor” noastre individuale. Ele interacționează cu conștiința individuală, cu câmpurile din conștiința colectivă, precum și cu energii cosmice, radiații, toxine, substanțe nutritive, gaze ș. a.

Dacă privim lucrurile în calitate de cocreatori ai Universului, realizăm că suntem responsabili de miniuniversul complexului corp–ființă pe care îl avem sau care suntem. Întrebarea este, suntem mulțumiți de ceea ce creăm? Ne plac gândurile noastre care au natură de lege pentru corpul nostru? Sunt legi care permit organismului nostru să se extindă, să crească, să fie armonios?

Tu ce fel de gânduri ai? „Nu pot”, „Nu merit”, „Nu știu” sau „Sunt puternic”, „Sunt armonios”, „Sunt iubitor”? „Sunt sănătos și frumos” sau… ai decretat că „Sunt urât și bolnav”? Oricare sunt acestea, miniuniversul tău se conformează. Dacă sunt gânduri negative, care ne produc un stres intern, corpul se îmbolnăvește, mintea se îngustează, acțiunile noastre sunt limitate.

Așa cum noi nu putem schimba faptul că suntem influențați și supuși gravitației, așa și corpul nostru nu poate schimba legile date de mintea noastră. Iar dacă legea internă, gândul tău spune „Sunt bolnav… sunt urât… sunt singur…” corpul se supune!

De asemenea, așa cum noi, oamenii, suntem supuși vremii: ploaie, soare…, așa și celulele noastre sunt supuse „vremii” produse de emoțiile cu care le inundăm în fiecare zi: bucurie sau tristețe, supărare sau extaz.

De aceea este important să acceptăm și să ne asumăm responsabilitatea pentru gândurile și emoțiile noastre. Îmi place ce este în mine? Super! Nu îmi place? Atunci ar fi cazul să văd ce îmi spun și să schimb legile cu unele care îmi sprijină „locuitorii”. Nu pentru că trebuie, ci pentru că aceeași putere care ne-a creat există în continuare în noi, așa cum noi suntem în fiecare celulă a noastră.

La fel cum Sursa noastră dorește să fim fericiți și ne iubește, așa și noi putem să creăm cu iubire un mediu armonios în noi, pentru ca celulele noastre să fie fericite.

(38) Fă un scurt exercițiu în fiecare zi: Imaginează-ți că mergi cu atenția în inimă. Conectează-te cu iubirea pe care o găsești acolo. Trimite apoi iubire din inimă fiecărei celule, din vârful capului până la degetele de la picioare. Mulțumește-i apoi corpului că, prin existența lui, contribuie la atât de multe experiențe frumoase.

Privește și abordează mâncatul ca pe o meditație. Fii prezent și atent la cum te simți în timpul mesei și la ce gândești despre ceea ce servești. Nu mânca dacă nu îți face plăcere, pentru că mintea va crede că mănânci toxine și nu va asimila substanțele nutritive sau le va depune ca grăsime. Pe același considerent, evită să ingerezi lucruri despre care îți spui: „Nu ar trebui să mănânc asta”. Pur și simplu, nu o mânca sau, dacă totuși nu te poți abține, alege să te bucuri și să savurezi experiența.

(39) Se pare că o scurtă rugăciune sau meditație prin care binecuvântăm mâncarea are efecte benefice și îi crește vibrația. Astfel, a mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce avem pe masă, a binecuvânta sau chiar a ne imagina cum umplem mâncarea cu iubire, va face ca ea să fie mai bine primită de corpul nostru.

Studiile realizate de Masaru Emoto privind impactul gândurilor și emoțiilor asupra apei ne arată că avem un impact mai mare decât credem asupra materiei care ne înconjoară, iar majoritatea alimentelor au un conținut ridicat de apă. Astfel, consider că este înțelept să trimitem doar intenții pozitive lucrurilor pe care le introducem în corpul nostru.

Din păcate, o mare influență asupra sănătății are programarea mentală privind diversele alimente. Convingeri precum: zahărul și pastele îngrașă, ouăle cresc colesterolul, grăsimile se depun ș. a. sunt mai nocive decât mâncarea în sine. Dacă digestia este optimă, persoana trăiește într-un mod activ, alimentația este echilibrată, afirmațiile anterioare nu ar trebui să fie aplicabile. Dar dacă o persoană crede în ele, efectele se vor manifesta oricum. La ora actuală, există o preocupare spre alimentația bio, fără coloranți, fără E-uri, fără chimicale. Deși ne ajută să respectăm câteva reguli de bun simț, suprainformarea și supraprogramarea cu mesaje negative poate duce la o mică paranoia care ia bucuria de viață dintr-o activitate, care, altfel, ar trebui să ne aducă plăcere. Prea multă prevenție însă, nu ne mai lasă timp să savurăm, pentru că mentalul este dominat de „vinovăția că mănânci zahăr”, „că te îngrași de la făină”, „că nu dormi de la cafea”, „că legumele sunt pline de E-uri” și alte sute de idei și „descoperiri ale cercetătorilor din locul x, y sau z”.

Iată câteva idei simple de aplicat când vine vorba de mâncare și pe care ți le recomand și ție:

• Miroase legumele și fructele când le cumperi. Dacă sunt „naturale”, acestea au un miros plăcut, clar și specific acelor produse. Dacă, în schimb, sunt stropite sau supraumflate de chimicale, nu prea au miros.
• Combină alimentele respectând, în general, principiile enunțate de Michel Montignac în cărțile sale, precum Mănânc, deci slăbesc. Respectându-i recomandările, poți să mănânci aproape orice, oricât, oriunde fără a suferi de foame, poftă sau teama de a te îngrășa.
• Anulează programarea pavloviană: mănâncă când nu ți-e foame, iar când ți-e foame observă doar senzația până trece și apoi servește ce-ți dorești (la fel și cu poftele). Astfel, vei mânca mai puțin, mai atent și nu vei mai fi la cheremul emoțional al căderilor glicemice. Îți vei putea păstra starea de bine, indiferent dacă ai timp sau nu de mâncat, iar mâncatul va deveni o activitate creativă mai degrabă decât o reacție instinctuală. Pentru acest demers îți recomand capitolul „Scăderea în greutate”, din cartea Vindecare și recuperare, scrisă de dr. David R. Hawkins.
• Lasă întotdeauna puțină mâncare în farfurie. Acest lucru transmite subconștientului tău că întotdeauna ai mâncare din belșug și prea multă chiar și, încet-încet, vei vedea că vei cere porții tot mai mici.
• Este OK să mănânci doar un fel de mâncare la restaurant! Sunt persoane cărora, atunci când ies în oraș, le este jenă să comande doar un fel de mâncare, iar apoi, când realizează că au prea multă, o mănâncă, deși stomacul le indică deja că e prea plin, pentru că: „E păcat să lași mâncare în farfurie”, „Mai bine mațe umflate, decât bucate aruncate”. Mai bine comandă doar câte un fel de mâncare, iar dacă după ce ai mâncat simți că stomacul tot mai este gol comandă și felul doi.
• Observă și preia obișnuințele alimentare ale oamenilor zvelți și sănătoși din jurul tău. Este relevant și util să luăm sfaturi de la oameni care fac lucruri care dau rezultatele pe care și noi le dorim.
• Este în regulă să-ți schimbi obiceiurile alimentare, chiar dacă toată familia are anumite tipare. Poate că astfel vor fi și ei inspirați și vor încerca noul tău model.

Așa cum avem un corp fizic, avem și un corp „emoțional”. Acesta grupează atât trăirile acumulate și reprimate, precum și mecanismele de formare și experimentare a celor „noi”.

Emoțiile sunt fie negative, în detrimentul echilibrului corp-minte-suflet, fie pozitive, care ne sprijină evoluția. Din punct de vedere mecanicist, ele sunt o baie de peptide pe care o fac celulele noastre. Furia, tristețea, anxietatea, bucuria, veselia au un echivalent chimic, care este produs în principal de creierul nostru ca efect al unei reacții neuronale la un stimul. Apoi, în termen de 90 de secunde, acesta face un tur complet prin tot organismul nostru. Jil Bolte Tailor, profesor de neuroanatomie, descrie foarte tehnic și pe îndelete acest proces în cartea sa Revelații despre creier. După 90 de secunde, indiferent dacă ce simțim ne place sau nu, putem alege dacă vrem să continuăm acea senzație. Dacă vrem, tot ce este necesar este să-i dăm mai mulți stimuli de acel fel, dacă nu, nu.

Cum se face atunci că totuși alegem să trăim o durere sau o tristețe chiar și trei ore după ce un eveniment a avut loc? Ei bine, la nivel subconștient sau poate chiar conștient, am ales că este mai important să simțim acel lucru decât să ne schimbăm starea. Perpetuăm orice trăire pentru că avem niște beneficii din acest lucru, chiar dacă este o formă de suferință. Putem chiar să fim dependenți de anumite emoții negative, așa cum unii sunt dependenți de alcool. Un film documentar, dublat de o carte cu același titlu, Ce naiba știm noi, de fapt?, ne arată într-un mod amuzant, dar memorabil cum funcționează aceste adicții.

(40) Practica pe care o poți alege este să te antrenezi în conștientizarea stărilor chiar în momentul apariției lor și să alegi deliberat următoarea trăire. Să spunem că apare furia, poți alege imediat ceva pozitiv, cum ar fi mândria sau recunoștința. În raport cu șoferul care ți-a tăiat calea și ți-a trezit acel sentiment, poți alege deliberat să gândești „Ce bine că nu sunt ca el!” – adică mândria – sau „Mulțumesc, Doamne, că știu să conduc bine!” – adică recunoștința. Ridicarea vibrației proprii ne este accesibilă în fiecare clipă, dacă devenim prezenți la ce simțim. Evident, un val mic este mai ușor de oprit decât un tsunami, astfel, dacă prindem furia când apare, este mult mai simplu să o transmutăm, decât după zece minute de strigăte și înjurături.

O carte plină de idei și joculețe care funcționează pentru schimbarea stării de spirit este Cere și ti se va da a lui Esther Hicks. Dacă ești o persoană creativă, spontană, căreia îi place să se joace, cartea este o compilație care îți va face plăcere.

Ca mecanism, s-a mai constatat că emoțiile apar și apoi, după zece secunde, vin și gândurile care o întrețin, îi dau „realitate”, semnificație, creează istorie și o ancorează în memoria experiențială a individului. Dacă te prinzi de trăire repede-repede, poți ca, în loc să lași orice fel de gânduri să apară, să-ți spui „Doamne, îți predau ție aceste trăiri și gânduri. Te rog, curăță-le!” (În limba engleză: Lord, I surrender all these emotions and thoughts to You.). Apoi, imaginează-ți cum o lumină albă sau iubirea îți umple mintea și corpul, luând locul gândurilor și sentimentelor anterioare.

În privința emoțiilor vechi, acestea se stochează atât în plan energetic mai subtil, invizibil ochiului, dar pot avea și o manifestare vizibilă prin depunerile de toxine ca grăsime, prin tensiuni musculare, prin diverse alte boli și afecțiuni. Mecanismele prin care reținem în structura noastră emoțiile negative sunt multiple – proiecția, reprimarea, negarea, sublimarea ș. a. Acestea ne ajută temporar să supraviețuim unei situații neplăcute, însă ne blochează în a lăsa să curgă „prin” noi acele emoții.

Pentru a elibera bagajul pe care îl ducem, cea mai utilă practică este Renunțarea (Letting go). O reiau pe larg la finalul cărții, dar în continuare voi descrie pe scurt cum operează aceasta. Ceva reactivează o senzație în tine, de exemplu, furie. Când o simți, în loc să încerci să scapi de ea, observă unde o experimentezi în corpul fizic. Apoi observ-o până se dizolvă – fără să adaugi paie pe foc prin alimentarea cu gânduri, fără să eviți să o trăiești, pur și simplu, lăsând-o să fie. După câteva minute, vei vedea că ea dispare. Prin această practică, orice emoție negativă poate fi dizolvată atunci când apare, fără a o mai acumula, iar în plus se curăță și ceea ce este deja memorat.

Toți vorbim de gânduri, dar ce sunt ele nimeni nu știe exact. Nimeni nu a reușit încă să vadă, să capteze, să pozeze un gând. Același lucru este valabil și în cazul emoțiilor. Putem să vedem că acestea există, monitorizând activitatea creierului sau făcând analiza chimică a sângelui, dar nu le putem „prinde” clar. Există gânduri-imagini, gânduri-cuvinte, gânduri-senzații, gânduri-sunete, gânduri-impresii ș. a.

Gândurile plutesc în jurul nostru, iar rolul creierului este să le capteze, pe unele chiar să le memoreze. Când spunem că trec prin mintea noastră, ele chiar acest lucru fac, trec. Sunt ca filmul proiectat pe un ecran – secvențe ale unor povești – unora le dăm atenție, altora nu. Creierul este un organ de simț, spunea Buddha. În acest context, este evident că gândurile, precum imaginile pe care le percepem sau sunetele pe care le auzim, nu sunt ale noastre. Totuși, ele ne apar așa de intime și personale, încât ne identificăm cu ele și le atribuim calitatea de a fi „ale noastre”. Când persoanele intuitive percep ceea ce gândesc ceilalți, este pentru că acestea au capacitatea de a „auzi” și ceea ce trece prin mintea altuia, precum animalele percep infrasunete sau ultrasunete imperceptibile oamenilor.

Creierul funcționează în frecvențe beta (între 13 și 40 de cicli pe secundă), alpha (între 8 și 12 cicli pe secundă), theta (între 4 și 7 cicli pe secundă), delta (între 0 și 3 cicli pe secundă) și, mai rar, gamma (peste 40 de cicli pe secundă). Când suntem în beta, gândim mult, analizăm, conceptualizăm, comparăm și suntem activi mental. Pe măsură ce frecvențele se reduc, devenim tot mai liniștiți și activitatea mentală scade. Se pare că există chiar o corelație între gradul de evoluție al conștiinței și acestea. Astfel, la persoanele care au ajuns la nivele superioare (iluminați, sfinți, meditatori și vindecători avansați) predomină frecvențele theta și chiar delta. La oamenii „obișnuiți”, sunt mai frecvente cele beta.

Se pare că dorința de a gândi și atașamentul față de procesele minții sunt tot mai mici pe măsură ce evoluăm. Aici, evident, cei care pun mare preț pe capacitatea lor de memorare, de „croșetare” continuă a gândurilor și problemelor s-ar putea simți puțin afectați. Dar când ne amintim că toate ideile geniale vin când suntem relaxați și detașați de gândirea compulsivă, s-ar putea să dăm voie cu mai multă ușurință ca și mintea să facă o pauză ocazională.

Gândurile plutesc, iar intenția și atenția noastră fac ca unele să devină reale. E ca la Google, când cauți „căpșuni”, rezultatele ce vor fi generate sunt imagini cu căpșuni, informații despre căpșuni, furnizori de căpșuni, rețete cu căpșuni ș. a. Tot așa, când noi lansăm cu mintea conștientă intenția de a ne gândi la rochii, imediat gândirea ne este populată cu imagini văzute anterior cu diverse rochii, evenimente și amintiri cu diverse rochii, furnizori de rochii și orice altceva despre acest subiect. Pe ecranul minții ne apar fie informații stocate din trecut, fie combinații de idei care vor genera un conținut creativ, fie lucruri total ieșite din comun care ar putea aduce chiar ceva inovativ în domeniu.

(41) Pentru a putea avea o viață frumoasă și armonioasă, putem să ne folosim mintea conștientă dându-i ca temă de gândire întotdeauna subiecte pozitive și cu perspective încurajatoare. În acele momente de tranziție, în care ne întrebăm „Și acum la ce să mă gândesc?”, să ne antrenăm în a alege întotdeauna teme bune, în detrimentul problemelor și frustrărilor.

Poți să îți antrenezi prietenii să facă și ei la fel. Și dacă au și dacă nu au probleme reale, gândindu-se la ele, oamenii își strică și mai mult ziua. Dacă persoana în cauză poate rezolva problema pe loc, bine, dacă nu, până când vine momentul să facă ceva în acel sens, poate alege să întrețină gânduri frumoase și sentimente înalte, chiar dacă i-a luat foc casa. În acele momente, poate alege să fie recunoscătoare că familia sa este în siguranță, că ea este bine și că are putere de muncă să mai facă una. Sau poate să-și plângă de milă, să-și cultive în timp boli de plămâni de atâta tristețe pentru pierderea suferită și să devină tot mai singură, pentru că nimănui nu-i plac plângăcioșii. Alegerea este una interioară în care oricine poate, secundă de secundă, să direcționezi fluxul gândurilor spre teme pro-viață sau contra viață. Eu aleg viața și bucuria de a o trăi. Tu?

Observă chiar acum ce gândești! Cauți explicații pentru gândirea negativă din trecut pe care ai cultivat-o sau ești fericit pentru frumoasa ființă umană care ai devenit, care are un angajament și o dedicare pentru îmbunătățirea vieții ei?

(41) Iată câteva practici pentru înfrumusețarea gândirii:

1. „Gestionează” ce lași să intre. Citește doar cărți/reviste/ materiale care contribuie la o viziune pozitivă despre tine și viață. Privește doar filme/documentare/emisiuni/programe de știri care îți sporesc speranța în umanitate și în ceea ce poți crea tu în ea. Comunică cu persoane numai despre lucruri care vă pot îmbunătăți existența, care contribuie la evoluția ta sau a lor, în orice aspect: fizic, mental, emoțional, spiritual.
2. „Gestionează” ceea ce este. Întreabă-te des „Ceea ce gândesc acum mă sprijină sau mă sabotează?”, „Ceea ce gândesc acum mă ridică sau mă coboară?”, „Ceea ce gândesc acum mă face să mă simt bine sau prost?”. Dacă răspunsul nu-ți place, alege atunci, pe loc, o altă temă de gândire. Poți chiar să-ți faci o listă în telefon cu topici pozitive pentru tine și când nu știi la ce să te gândești să le abordezi pe acelea.
3. „Gestionează” ceea ce iese. Când întreținem mental anumite conversații, hrănim totodată niște câmpuri morfice (egregoare) cu energia acelor gânduri. Este important să alimentăm aceste realități din câmpul de conștiință cu elemente pozitive, dacă ne dorim ca ele să fie astfel. De exemplu, când gândești pozitiv despre mama ta, egregorul ei este „hrănit” cu energie pozitivă, iar ea se va simți mai bine. Efectul este ca acela al unei rugăciuni versus a unui blestem. Când gândești și vorbești de bine o persoană, companie, situație, grup, atunci le dai energie pozitivă, când îi critici, chiar și doar mental, este ca și cum le trimiți energie negativă. Dacă tot poți alege, contribuie la relații cu intenții și aprecieri elevate, pentru că puterea este la tine. Cred că este mai nobil să creăm decât să distrugem, mai ales când vine vorba de o altă ființă umană. Iar noi creăm, în mintea noastră, felul în care toți ceilalți există pentru noi.

Există o întrebare care pune ego-ul în dilemă: „Vrei să fii fericit sau vrei să ai dreptate?”.

A avea dreptate presupune folosirea minții prin argumentare, logică, raționalizare, dramatizare sau alte procese. A fi fericit presupune detașarea de situație și reconectarea cu starea naturală de fericire și armonie. Din păcate, ele nu merg împreună. Când suntem prea „mentali”, nu avem timp să fim prezenți la viață, pentru că trăim în capul nostru, în loc să vedem și să participăm la ce este.

Dependențele sunt asociate, de regulă, cu substanțe (droguri, țigări, alcool), dar există și forme mai moderne, specifice omului intelectual rafinat. Acestea nu sunt catalogate în prezent ca adicții, dar dacă ceri cuiva să renunțe la ele acesta va constata că sunt la fel de greu de abandonat ca celelalte. În această categorie intră: critica, analizarea, procesarea, compararea, minimizarea, amplificarea, idealizarea, fanteziile. Acestea sunt procese ale gândirii prin care mintea ne face să fugim din realitatea prezentă și să trăim în dimensiunile imaginare. De aceea atât de mulți oameni pe care îi vezi pe stradă par că nu sunt aici. De fapt, chiar nu sunt. Sunt hipnotizați de aceste mecanisme care îi țin într-o altă realitate, cu holograme, a mentalului lor, în care poartă conversații imaginare, trăiesc vieți paralele, experimentează virtual vieți mai bune sau mai rele decât ce au în realitate.

Unele persoane se folosesc de imaginație pentru a fugi de realitate. De fapt, ele nu fug de realitate, ci de interpretarea pe care mintea lor o dă la ceea ce se întâmplă. De exemplu, își imaginează o viață de milionar, fără a vedea ce bogății au deja în viața lor și ce abundență le este deja pusă la dispoziție. Când visează să aibă castelul lor cu parcuri minunate prin care să se plimbe, nu văd că parcul e deja acolo gratuit… pentru toți. Dorința ego-ului de separare, de marcare a teritoriului și de posesiune face să nu se bucure pur și simplu de viață. Când visează la o femeie frumoasă, nu este destul să admire una, ea trebuie să fie… a lor. Când au o haină frumoasă, nu este destul, vor alta, și alta, și alta. Este normal să ne dorim lucruri, dar a evada din prezent sub pretextul fanteziilor, idealizării, proiecțiilor este doar atât, o evadare.

Alții folosesc critica, ironizarea, invalidarea, dominarea (chiar și doar în mintea lor) tot pentru a hrăni nevoi ale ego-ului. Cu cât, pe măsură ce le observăm, întrerupem mai des procesele, cu atât slăbim chingile minții și putem trăi ceea ce este.

Dependența de gândire, în orice formă se prezintă, este la fel de problematică precum oricare alta. Ea ne face să fim cu oameni și totuși nu, să participam la viață și totuși nu. Iar în timp ce suntem în mintea noastră corpul face lucruri, gura vorbește și noi trăim simultan pe două planuri. Când reușim să întrerupem filmul alternativ, revenim aici în 3D și culorile sunt mai intense, senzațiile mai pline, relațiile mai îmbucurătoare.

(42) Practica pe care o poți face este să te întrebi din când în când:

• Sunt AICI sau în mintea mea?
• Sunt ACUM sau în trecut/viitor?
• Vreau să fiu fericit/ă sau vreau acest lucru? (poate fi orice: să am dreptate, să îl critic, să mă critic, să domin, să mă simt umilită sau orice altceva îți trece prin cap atunci ca proces care se derulează).

Apoi poți alege să fii Aici, Acum, Fericit. Cum? E foarte simplu – te concentrezi pe ce este acolo, în acel moment, ceva care îți bucură ființa. Distracție plăcută, meriți și poți! Chiar ești atât de puternic încât să alegi clipă de clipă prezentul și fericirea.

Orice gând pe care îl avem este preluat de undeva. Pe tărâmul fertil al unor neuroni goi, care abia așteptau să se conecteze la informații și să facă sinapse, am început să GÂNDIM. Cele mai întreținute gânduri se raporteză la viziunea noastră despre lume, respectiv la noi înșine. Sunt atât de numeroase încât fiecare putem scrie o enciclopedie cu ele.

Dar a fost o vreme când nu aveam nicio părere… despre nimeni și nimic. Și bunicul care bea puțin mai mult decât și-ar fi dorit bunica, și vecinul care se ceartă cu nevasta sunt doar niște minuni ale lumii la care ne uităm cu candoare. Apoi ni s-a spus ce este bine și ce este rău și s-a dezvoltat în noi o lume duală, în care există lucruri pe care le vrem (bune) și pe care nu le vrem (rele). Și viața s-a transformat într-o goană după ce este bine și o evitare a ce este rău.

Revenirea la starea de inocență și acceptare a copilului ne aduce pace.

De fiecare dată când anulăm tendința judecătorului care dă sentințe de bine și rău, declarând „Mă eliberez de această judecată/gând. Sunt inocent și infinit” (43), se întâmplă două lucruri:

1. Ieșim de sub influența energiilor joase care vin odată cu invalidarea noastră sau a altora.
2. Putem iubi tot ceea ce este – pur și simplu, și pe bunicul care bea puțin mai mult, și pe vecinul care se ceartă cu nevasta.

Pentru că… știi ceva? Treaba noastră nu este să schimbăm lumea. Ci să ne bucurăm de ea și să creăm cu iubire viitorul. Iar a-i judeca pe alții sau pe noi nu ne sprijină cu nimic. Ridicându-ne în felul acesta vibrația, suntem, așa cum am fost întotdeauna, dincolo de perdeaua gândurilor: inocenți și infiniți.

(44) Când ai o zi provocatoare și mintea nu îți dă pace, eliberează-te de gânduri, scriindu-ți pe hârtie povestea care îți trece prin cap. Apoi aruncă hârtiile. Nu rezista minții, dă-i spațiu să curgă și să se elibereze de presiune.

O altă variantă este să o scrii și să o rescrii, de câte ori vrei, până nu mai poți lua în serios. Mai poți să o citești cu voce tare, eventual, în fața unei oglinzi sau a unui prieten, de atâtea ori până când drama îți apare ca o comedie. Când o recitești în fața oglinzii, poți adăuga la final concluzia: „Povestea ta este cea mai tristă pe care am auzit-o vreodată”. Când întâmplarea care te-a marcat devine o împărtășire veselă, știi că te-ai eliberat de acel moment.

Scrierea poveștii te scoate din ea. După ce ai pus-o pe hârtie, realizezi că ești povestitorul ei, nu actorul. Actorul a făcut ce a făcut, alți actori au făcut ce au făcut și rezultatele s-au întâmplat. Emoția sau atașamentul nu este însă față de ce a fost cu adevărat, ci față de versiunea dramatizată sau romanțată a realității.

Orice experiență este memorată și stocată în funcție de trăirile avute, ca ceva de respins, nerelevant sau, dimpotrivă, de ținut minte. Însă povestea este tot poveste.

În ce situații putem aplica această practică? Atunci când ne dorim să percepem altfel o situație din trecut sau când vrem să ne eliberam de suferințele unui eveniment.

Percepția este influențată întotdeauna de starea cu care intrăm într-un eveniment, de nivelul de conștiință și pregătire pe care îl avem atunci, precum și de istoria personală cu cei implicați în situație. Astfel, niciodată nu suntem obiectivi când privim sau participăm la o acțiune. De aceea spunem că tot ceea ce trăim este o „poveste” . Este, de fapt, combinația tuturor elementelor din mintea noastră conștientă și subconștientă, incluzând sentimentele, plus ceea ce se întâmplă.

Mulți am auzit deja această expresie și, la o primă vedere, pare să spună că cei din jur ne arată ce suntem. Aceasta este o exprimare care însă pierde din vedere contextul mai larg al vieții. Fiecare dintre noi avem un set de programe, convingeri, filtre, un set de condiționări prin care ne uităm la lume. Noi nu vedem cum sunt cei din jur cu adevărat, ci prin filtrele minții noastre. Astfel, când ei se uită la noi, dacă noi suntem „oglinda”, ei nu se vor vedea cum sunt cu adevărat, ci „deformați” de filtrele noastre. Reciproca este și ea valabilă. Cei din jurul nostru sunt și ei plini de prejudecăți despre tot și toate. Astfel, când ne uităm și noi la ei, în „oglinda” pe care ei o reprezintă, ne vom vedea la fel – deformați de percepțiile lor despre noi. Deci expresia că suntem oglinzi unii pentru alții este adevărată, dar incompletă. Suntem oglinzi, dar din acelea dintr-o cameră a oglinzilor deformate.

În ce fel ne este utilă totuși această comparație? Putem să vedem propriile noastre condiționări mentale și să ne dăm seama că suntem plini de ele. Cu cât renunțăm la ele și suntem mai liberi de păreri, cu atât devenim o oglindă mai clară și mai curată. Atunci când, în prezența noastră, oamenii pot vedea lumina și iubirea din ei înșiși, înseamnă că am reușit să curățăm „oglinda”.

Orice etichetă și judecată despre cei din jur nu este Adevărul. Așa cum doar o pisică știe ce înseamnă să fie pisică, iar orice descriere despre ea nu este altceva decât o serie de atribute supraimpuse de intelectul nostru, la fel este și când ne raportăm la altcineva. Chiar și despre cei pe care credem că îi cunoaștem, cum ar fi părinții sau prietenii noștri, putem doar să vorbim despre cine/ce credem noi că sunt. Dar doar ei înșiși știu cu adevărat cine/ce sunt. A ști despre ceva nu înseamnă același lucru cu a fi acel ceva. Supoziția noastră că îi cunoaștem pe cei din jur, doar pentru că avem câteva păreri și judecăți despre ei, ne împiedică să fim cu adevărat cu ei. Dacă eu cred că cineva este „furios” și „agresiv”, în interacțiunea cu mine, persoana va manifesta aceste calități pentru că… suntem oglinzi…

Lucrarea pe care o avem de făcut cu propria noastră minte este să renunțăm la judecăți și prejudecăți și să le predăm Divinității. Să ne recunoaștem limitele perceptuale și să fim deschiși la miracole și apoi vom asista la dizolvarea diverselor poziționări ale ego-ului și la înlocuirea acestora cu radianța iubirii și cu lumină, calitățile intrinseci ale fiecărui om și fiecărei creații, inclusiv a noastră.

Atunci când suntem în prezența unui om „sfânt” sau elevat, cel mai frumos cadou pe care acesta ni-l face este să ne putem vedea pe noi într-o oglindă clară și nedeformată. Atunci suntem emoționați și plini de reverență crezând că acest lucru se petrece datorită omului în fața căruia stăm. Dar, de fapt, este aceeași Prezență tăcută, plină de iubire și acceptare, care este substratul fiecăruia dintre noi, căreia îi facem „loc” să radieze în rezonanță cu vibrația celui în spațiul căruia ne aflăm. A fi în spațiul unui om evoluat spiritual ne oferă experiența de a fi noi înșine, cei care suntem dincolo de norul minții condiționate. Caută-i și înconjoară-te de oameni în prezența cărora te simți tu însuți.

(45) Ce putem face pentru a fi și noi astfel? Să renunțăm să credem că știm cum sunt ceilalți și, cu smerenie, să acceptăm că nu știm mare lucru despre nimic. Apoi să ne rugăm să primim o înțelegere profundă și Adevărul cel mai Înalt despre orice ne dorim să știm.

Tu ce fel de oglindă ești pentru oamenii din viața ta? Când alții sunt cu tine se simt frumoși, puternici și își văd potențialul? Ai putea oare să fii mai delicat și mai gentil în exprimări și simțiri cu cei din jur? Dar cu tine însuți? Ce îți spui? Cum te vezi în propria oglindă? Ești lumină și iubire… sau îți vine să spargi oglinda?

Îți reamintesc că ești un Cadou al lui Dumnezeu în lume și viața ta este un DAR! Bucură-te de el! Dacă alții ți-au spus altceva, te-au mințit că nu ești Perfect și iartă-i pentru că nici ei nu știau ce fac. Au fost la rândul lor învățați să creadă în minciuni.

Căderea din Rai are loc în fiecare clipă în care uităm că suntem de natură divină și că niciodată nu am fost uitați sau părăsiți. Sursa vieții noastre este întotdeauna în noi și așteaptă cu răbdare să ne aducem aminte de Ea.

Revenind cu „picioarele pe Pământ”, la fel ca mine sunt mulți care noaptea trăiesc o a doua viață. În loc să dormim liniștiți, visăm multe, vrute și nevrute.

Mă întrebam deseori ce semnificație au visele mele și am ajuns la trei variante: sunt vise premonitorii, călătorii astrale și integrări ale minții subconștiente.

Încep cu cele mai rare, cele premonitorii – sunt ca și cum ne-am uita pe gaura cheii la o bucățică din viitor. Genul acesta de vise am avut înaintea unor examene, teste și am văzut chiar notele sau media pe care o voi avea. E interesant de meditat asupra ideii că unele lucruri se știu dinainte și, orice am face, tot acolo ajungem. La fel ca mine am observat că și alții, din când în când, au câte un vis premonitoriu. Dacă este unul pozitiv, foarte bine, dacă este negativ – prevestind accidente, pierderi sau chiar decese, eu le percep ca pe o mână întinsă din partea divinității care dorește să ne facă detașarea mai ușoară, avertizându-ne din timp și oferindu-ne în acest fel oportunitatea să completăm comunicări și să ne eliberăm în armonie.

Alte vise sunt călătorii astrale. Sufletul nostru, noaptea, în timp ce corpul se odihnește, alege să meargă în vizită pe la vecinii din alte planuri și dimensiuni ale Universului. Mărturisesc că nu prea agreez ideea de călătorii astrale generate artificial, deoarece consider că, dacă am ales să avem o experiență umană aici, este potrivit să ne concentrăm atenția și energia aici. Totuși, câteodată, se întâmplă neintențional sau accidental.

Visele cele mai întâlnite, probabil în 99% din cazuri, sunt metafore create de subconștientul nostru, care încearcă să soluționeze problemele din viață, care organizează și integrează experiențe. (46) Când un vis te tulbură, unele chiar atât de mult încât te și trezești, îți recomand să-ți pui următoarea întrebare: „Ce încearcă mintea mea să înțeleagă sau să îmi comunice?”.

Desigur că mulți au scris cărți despre semnificația viselor, dar ele sunt atât de personale, încât doar tu poți identifica interpretarea cea mai corectă pentru tine. Gândindu-te la ziua anterioară sau la lucrurile care predomină într-o anume perioadă în viața ta, cu siguranță, vei putea descifra semnificația viselor tale fără a avea nevoie de nimeni altcineva.

În copilărie, tata îmi spunea că în unele părți din Asia oamenii își urează să aibă „somn fără vise”. Asemenea îți doresc și ție, pentru că se pare că acestea sunt cele mai odihnitoare.

Pentru a avea un somn cât mai confortabil, îți recomand ca, timp de o jumătate de oră înainte de culcare, să faci doar activități non-mentale, relaxante. Lucrurile la care te gândești în acea perioadă vor fi continuate atât în ceea ce privește conținutul, cât și ca emoție, în următoarele opt ore de somn. Deci, dacă adormi gândindu-te la probleme, opt ore vei tot rezolva probleme. Dacă adormi meditând, contemplând aspecte liniștitoare, la fel va fi și calitatea somnului tău. Pe testate!

Cel mai frumos cadou pe care îl putem face lumii este să o Vedem – să-i vedem spiritul, esența, iubirea, creativitatea, să ne contopim cu ea într-o stare de grație. Când te uiți la ceva, nu doar te uita! (47) Lasă-ți inima și toată ființa să devină una cu obiectul privirii tale și permiteți să „vezi” cu tot ceea ce ești.

Dacă tu nu ești nimic din ceea ce crezi că ești? Dacă astăzi ai face un salt și ai vedea că cine ești este o Prezență Maiestuoasă? O grațioasă pulsație de viață, care are puterea de a se Forma, Ființă în orice, care se contopește în infinitate cu totul și Există în același timp ca punct de observație în Eternitate...

A venit rândul tău să atingi înălțimile cerurilor… Atinge eternitatea și stelele… sunt parte din tine… din sufletul tău… Armonie… în suflet… în spirit… în șoapta care rostește numele tău prin care tu ai început să exiști și care, prin iubirea pe care a pus-o în tine, îți este sursă și esență…

Orice altceva este Iluzie, fum trecător având o efemeră „viață”. Când ne contopim cu lucrul asupra căruia suntem atenți, dispar contururile, granițele imaginare ale lumii fizice și putem trăi pentru o clipă experiența unității și infinitului – fără corp, fără minte, fără nimic din etichetele care definesc forme tranzitorii. Energie pură, fluidă și liniștită. Contopiți cu Mintea din care am luat cu toții naștere, ne regăsim în forma fără formă, lipsiți de toate, dar nelipsindu-ne nimic.

Apoi ne afundăm din nou în vastul Manifest și contribuim la expansiune, lăsându-ne purtați, trăiți și iubiți.