Meniu English language

Autor

Prima mea carte, publicată în 2015, poartă titlul: Regăseşte-ţi Strălucirea - 77 de practici alese pentru o viaţă frumoasă, împlinire profesională şi evoluţie spirituală.

Acestă primă carte conţine 77 de practici pentru o viaţă trăită cu bucurie, iubire şi belşug. Scopul întregii lucrări este să îţi trăieşti viaţa ca pe un joc în care câştigi, fie că e vorba de relaţiile personale, carieră, comunicarea cu copii, creşterea veniturilor sau evoluţia spirituală.

Cartea “Regăseste-ți strălucirea” este deopotrivă pragmatică și ezoterică. Adresează corpul, mintea și sufletul pentru că ele sunt indisolubile în această experiență umană. Înțelegerea, îngrijirea și dezvoltarea lor armonioasă constituie obiectul cărții.

Toate practicile sunt descrise simplu și la obiect, pentru a le face imediat aplicabile, de aceea văd această carte ca fiind utilă pentru orice vârstă. Le-am aplicat pe toate, unele pentru perioade scurte, altele timp de ani de zile. Sunt simple, eficiente și la îndemână. Sunt capitole ce pot fi citite copiilor la culcare seara, pentru a le reaminti cât sunt de minunați și ce potențial este în ei. Sunt utile pentru adolescenții care doresc să înțeleagă mai bine lumea aparent nebună-nebună care îi înconjoară. Tinerii ambițioși pot lua cu asalt și aplica zilnic zeci dintre practicile enumerate. Mamele și tații găsesc aici repere și idei pentru creșterea copiilor și comunicarea eficientă cu ei. Seniorii își pot găsi inspirație sau confort pentru suflet.

Cartea aceasta are la bază 18 ani de viață dedicați dezvoltării personale și profesionale, transformați, la un moment dat, într-o aventură de regăsire a spiritului și de înțelegere a vieții. De aceea dedic această carte sufletelor care caută Adevărul despre ele și viață, pornind de la speranța și dorința ca toți să trăim Raiul și pe Pământ.