Meniu English language
Integritate
Despre Viață Scris de Andrea Filip

Integritate

În „Dicționarul limbii române”, integritatea este definită astfel:

1) Caracter integru; sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității care servește drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate.

2) Stare a unui lucru întreg, intact.

Evoluția omenirii face ca fiecare dintre noi să ne îndreptăm spre integritate, spre starea de a fi „complet”. În sens metaforic, în matricea divină în care am fost concepuți ca idee suntem într-o stare perfectă. Acolo, avem o multitudine de componente și aspecte ale ființei noastre, și funcționăm în armonie cu Tot Ce Este. Între timp și timpuri, o parte din Ce suntem s-a hotărât să aibă o experiență umană, și și-a început călătoria în acest univers tridimensional, ieșind din starea de grație și de plenitudine. Undeva la nivel adânc, vorba unei prietene „mai adânc decât centrul pământului”, noi cunoaștem adevărul perfecțiunii care suntem în matrice, în viziunea cea mai măreață a lui Dumnezeu atunci când ne-a „gândit”. De fapt, în timpul experimentării existenței aducem în lumină, în planul manifest, Cine și Ce suntem, conform planului de construcție din arhitectura divină.

Există trei componente principale pe care le putem aborda pentru a evolua spiritual în această viață, reușind astfel să aducem tot mai mult din „matrice” în „materie”: integritatea față de noi înșine, integritatea față de ceilalți și integritatea sufletului.

Ridicarea nivelului de integritate are beneficii imediate asupra calității vieții. Dacă într-un domeniu al vieții noastre ceva nu funcționează, înseamnă că la mijloc este o lipsă de integritate. Este ca atunci când fundația unei case nu este solidă, și acest lucru afectează stabilitatea și structura casei. În ceea ce privește oamenii, atunci când suntem demotivați la lucru este pentru că nu facem ceea ce ne dorim, ceea ce ar fi în aliniament cu cine suntem. În relații, când mințim sau facem promisiuni pe care nu le ținem, erodăm încrederea, care este piatra de temelie a oricărui parteneriat. Atunci când „ne dăm sufletul” pentru ceva sau cineva, deși verbal pare doar o expresie, la nivel spiritual se întâmplă cu adevărat acest lucru, iar sufletul nostru devine fragmentat și risipit în relații, timpuri, activități. Pentru fiecare componentă există metode prin care să devenim mai întregi.

În seminare și cursuri abordez fiecare componentă cu recomandări și exerciții pe care le-am folosit, și care m-au sprijinit pe mine și alte milioane de oameni să ne creștem nivelul de integritate.

Puterea noastră personală își are rădăcinile în cât de integri suntem față de noi înșine și de ceilalți.  Când viața este o reflectare a celor mai intense dorințe și visuri ale noastre, când ne permitem să fim noi înșine în relațiile pe care le avem, când permitem întregului univers să conspire la fericirea și bunăstarea noastră, simțim o putere incredibilă. Vă doresc să vă trăiți viața în acest fel, și Cine sunteți să fie un model pentru cei care vă înconjoară!

Dacă ți-a plăcut articolul, trimite-l și altora!

Să păstrăm legătura!

Pentru alte informații și resurse pe care le simt valoroase și care îmi doresc să îți bucure mintea, inima și sufletul, te invit să te abonezi la newsletter. 💌

Te-ar putea interesa și

Antreprenoriatul si evolutia personala
Despre Viață Scris de Andrea Filip

Antreprenoriatul și evoluția personală

Cât timp ești angajat, oarecum, există o zonă de confort în care cineva îți poartă de grijă. Este treaba „lui” să se asigure că îți plătește salariul în ziua 20 a fiecărei luni, indifecitește mai mult
Cugetari din nimic
Despre Viață Scris de Andrea Filip

Cugetări din nimic

Ce a fost diferit pentru mine a fost că era o pace totală, în care gândurile erau undeva la periferia experienței și le percepeam doar ca pe un ecou îndepărtat; emoțiile și trăirile celor din jucitește mai mult