Așa cum le spune și numele, luptele minții constituie un ansamblu de strategii menite să ne protejeze. Dar împotriva cui? Avem două categorii majore de luptă: lupta internă și lupta externă, și nu mă refer aici la bătaia propriu-zisă sau la războaie.
Aceste lupte nu este obligatoriu să fie reale, dar ele așa apar percepției noastre subiective.
📑 Un exemplu simplu de conflict intern este cel între dorința de a mânca o pizza la 10 seara, și mica voce din cap care ne spune că „îngrașă!”, „nu e sănătoasă!”, „nu ne vom mai odihni bine la noapte!”, „sunt un porc!”, „ar trebui să știu mai bine!”.
Un exemplu de conflict extern este cel dintre un șofer care ne taie calea, și aceeași voce din cap care îl judecă și l-ar agresa, sau care se autoinvalidează: „nenorocitul!”, „aș da cu mașina peste el!”, „de ce mi se întâmplă tot timpul așa ceva?”, „e un tâmpit!”, gânduri însoțite câteodată chiar de cuvinte sau gesturi asortate.
Acest gen de conflicte nu sunt din acelea „pe față”, ca atunci când chiar te cerți, te bați cu cineva, sau abuzezi în alte forme pe cineva. Mă refer aici doar la conflictele care se petrec în universul tău interior, chiar dacă implici în piesa de teatru imaginară și alți actori secundari.
Sursele acestor conflicte sunt următoarele.
Avem în primul rând instinctele. Acestea reprezintă o moștenire a corpului uman, și sunt de origine animală. Ținând cont că structura ADN-ului uman este în proporție de 98.8% precum cea a unui cimpanzeu, ceea ce își dorește și face el, ne dorim și facem și noi. Printre altele regăsim: înmulțirea (sexul, împerecherea), dominarea (agresivitatea exprimată), teritorialitatea, apartenența la trib (siguranță, protecția haitei) sau chiar afecțiunea (vizibilă în principal la mamiferele erbivore).
În al doilea rând, în noi trăiesc regulile, normele, standardele sociale (care le includ pe cele familiale). Acestea sunt menite să sprijine instinctele, sau, dimpotrivă, să le controleze. Când sunt foarte multe, rigide și restrictive, ele tind să „omoare” din fașă orice impuls natural. În funcție de țară, timpuri, familie, vârstă, ele încurajează sau descurajează satisfacerea nevoilor animalice. De exemplu, într-o zonă beligerantă, cum este Asia Mică, agresiunea este încurajată, premiată și apreciată. Aceleași expresii macho, de dominare sau conflictuale sunt privite ca fiind primitive și descurajate în țările nordice. Sexualitatea, libertinajul, sunt mai bine primite și chiar încurajate în unele părți din America Latină, versus puritanismul Americii conservatoare sau proverbiala pudoare englezească.
În al treilea rând, realitatea se poate înscrie și ea în conflict, și este un aspect de luat în calcul. De exemplu, poate că instinctul de alimentare este susținut de familie, adică e ok să mănânci oricât, oricând, oriunde, însă realitatea exterioară poate oferi acces limitat la resurse (precum în multe zone de război, în Africa sau chiar la noi în perioada comunismului).
În al patrulea rând este vorba de influența subtilă a câmpurilor atractoare care ne domină, și de a căror prezență putem să nici nu fim conștienți. Acestea vin la pachet cu anumite fixații, paradigme (inconștiente) și entități care ne înconjoară. Ele se exprimă prin sistemul de meridiane, influențând nivelul fizic. Astfel, trec din câmpul unificat de conștiință în câmpul individual spiritual, mental, emoțional, și activează aparatul fizic punându-l în mișcare în sensul implementării impulsurilor mai subtile care definesc și caracterizează un anume nivel de conștiință.
Cele patru elemente sunt corelate și coerente.
Ele sunt întotdeauna în acord cu intențiile și alegerile a priori ale sufletului. Nu există accidente sau întâmplări, ci doar incapacitatea noastră de a percepe întregul context al unei situații.
Între cele 4 apar ocazional conflicte sau paradoxuri care se cer a fi rezolvate. Dacă intelectul sau intuiția nu le reconciliază, ele rămân amprentate în corpul eteric, așteptând momentul potrivit pentru a reieși la suprafață și/sau pentru a fi recreate vibrațional.
