Zilele trecut reciteam despre experimentul celor 100 de maimuțe. Acesta a fost un experiment inedit care a dovedit că, în momentul în care o masă critică dintr-o specie dobândește o nouă cunoaștere, aceasta începe să se răspândească în întreaga specie. De exemplu, în momentul în care un număr suficient de mare de oameni au învățat să lucreze la calculator, parcă deodată, tuturor oamenilor li s-a părut mai ușor să utilizeze această tehnologie. Acest fenomen a stat la baza teoriei morfice a lui Rupert Sheldrake și la baza „insight-urilor”/ideilor mele de azi.
La fel ca marile descoperiri ale omenirii care au avut la bază revelații simultane în mai multe persoane de pe planetă, probabil că ceea ce intuiesc eu… li se întâmplă și altora, sau s-a întâmplat la destul de multe persoane, astfel încât eu să fiu a 101 maimuță care le înțelege, preluându-le din câmpul de conștiință al omenirii.
„A fi ciudat este un efect secundar al faptului de a fi minunat.”
Oricum, ce cred eu în prezent este că fiecare specie (maimuțe, găini, oameni…) are un fel de matrice de informații care ne „spune” ce suntem, ce să facem, ce să vedem, ce să gândim, cum să trăim. Este un fel de nor informațional specific, pentru categorii specifice. Creierul nostru, de fapt, nu gândește, la fel cum un calculator nu gândește. Noi doar procesăm informațiile pe care le captăm, și care intră în sistemul nostru de operare. Facultatea cu care atât de mult ne lăudăm, adică gândirea, este de fapt un algoritm de combinare a elementelor. Acest algoritm este aliniat la nivelul nostru de evoluție. Cei homo erectus au niște algoritmi, homo sapiens, alți algoritmi, iar mai noul homo spiritus alți algoritmi. În fapt, cu cât devenim mai performanți în algoritmi specifici nivelului nostru de evoluție, cu atât ajungem să ne plictisim de ei și să căutăm „probleme” mai complexe. Atunci „absolvim” clasa a IV-a și trecem la matematică sau informatică de clasa a V-a. Noii algoritmi înseamnă de fapt noi „paradigme”, noi feluri prin care procesăm ceea ce vine spre noi. Începem să vedem oportunități unde înainte vedeam tristețe, vedem colaboratori unde înainte vedeam concurență, vedem abundență unde înainte „era” lipsă.
În momentul în care ne dăm seama că nimic din felul în care ne apare realitatea nu este chiar așa, începem să ne întrebăm cum îi putem depăși și ce este dincolo de algoritmi. Pentru că deocamdată totul pare informație și procesare. Adică… Matrix. Și după matrix?
Un alt matrix mai mare. Sau, în cel mare, altele mai mici. Și în afară de… Unde-i programatorul? Cine-i programatorul?
Pentru a face cunoștință cu Sursa, cel ce produce codurile, trebuie, în primul rând, să iei pastila albastră. Adică să vrei să descoperi Realitatea Supremă, situată dincolo de Iluzie (=realitatea ego-ului). Ego-ul pretinde că el este sursa, dar cum poate fi un progrămel Programatorul?
Și totuși, pare că și noi gândim? Eh, da. Pe ici, pe colo. Dar puuuuuțțținnn, foarte puțin! Cea mai mare parte din ce numim gândire este filmul de ieri, de alaltăieri, de acum zece ani, la care ne uităm din nou și din nou. Prea puțin timp lăsăm Gândirii. Gândirea cu G mare apare de fapt în acele momente în care mintea cam… tace. Atunci ne vin Idei care ne Inspiră. De unde? Păi, posibil să fie tot dintr-o Matrice mai mare, la care până atunci nu am mai avut acces, sau poate fi chiar o Idee Originală. Acestea sunt ca un fel de combustibili de mare putere, care apoi ne pun în mișcare astfel încât zbârnâim în implementarea lor. Vechile idei, reconvertite și reîmbrăcate, sunt ca o supă călduță, lălâie. Dar Ideile care vin din „Gânditorul” Superior sau Central, acestea, da, ne mișcă din loc, și în inerția mișcării inspirate de ele putem muta munții.
Cum să ieșim din micile matrici cotidiene și să intrăm în unele mai mari, sau poate chiar dincolo de ele? În primul rând, să renunțăm la naivitatea de a mai crede că gândurile sunt ale noastre și că ce gândim este adevărul adevărat. S-ar putea ca ego-ul să nu fie de acord cu asta. Eh! Cine decide: Tu sau el?
Apoi să practicăm orice formă de exercițiu care ne permite să ne cultivăm fie creativitatea, fie liniștirea minții. Mintea rațională, gânditoare, este foarte logică, de aceea orice activitate creativă îi scurtcircuitează importanța.
Al treilea pas este cel în care, cu încântarea și savoarea unui copil, ne lăsăm seduși de idei noi și creative care ne apar în minte, și apoi să le facem loc în viață, pentru ca ele, prin cuvintele și faptele noastre, să devină realitate manifestată. Să le cultivăm cu iubirea și pasiunea unui grădinar care anticipează fructele muncii sale.
Fiecare putem deveni un wireless care să prindă idei, posturi și algoritmi noi, de o frecvență mult mai mare, care vin cu puterea inspirațională și transformațională.
Distracție plăcută!
