Despre Iluminare sau Îndumnezeire

Nu devenim iluminați sau sfinți, ci înlăturăm ceea ce nu este divin în expresia și experiența noastră individuală.

Munca spirituală, spre deosebire de cea intelectuală, presupune renunțare versus acumulare. Travaliul însă poate fi la fel de intens, provocator și de durată.

Pentru a măiestri Intelectul, a ajunge la nivel de geniu, sunt necesare dedicarea, multe ore de muncă, alinierea cu, și asimilarea învățăturilor relevante, autentice, de specialitate, de un nivel superior. Această asiduitate conduce câteodată la stări de epuizare fizică și mentală, burnout-uri, și chiar etape de stagnare. Presupune disponibilitatea pentru efort susținut, timp și resurse. Odată ajuns la un nivel superior de expertiză, când știi ce știi, fiind totodată conștient și de ceea ce nu știi, realizezi cât de multe necunoscute mai există. Abia atunci realizezi limitele competențelor la care înaintașii tăi au ajuns, deoarece nu mai găsești răspunsuri la toate întrebările care te frământă. În schimb încep să îți apară întrebări, dileme, și începuturi de intenții care deschid calea către salturile viitoare. Când ai atins limitele cunoașterii existente, e nevoie de deschidere pentru a deveni tu însuți un canal, o sursă de răspunsuri inexistente încă în cunoașterea colectivă. Din învățăcel, trebuie să fii deschis să îți asumi rolul de învățător, cu beneficiile, riscurile și costurile aferente.

Noaptea/nopțile negre ale intelectului sunt cele cauzate de o problemă, o ecuație, un concept dualist contradictoriu și aparent monist. Paradoxurile, ca și koan-urile, te țin într-o angoasă existențială, într-un travaliu intelectual, într-o tensiune creativă și-abia la final, când renunți la a mai mentaliza problema, într-o stare de abandon sau elație, apare Răspunsul. Ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna, așteptând să fie văzut, receptat, se autorevelează. Sentimentul este atunci unul de suspensie în timp și spațiu, în care însăși capacitatea de analiză, integrare sau exprimare este blocată temporar de uimirea în fața simplității și autoevidenței răspunsului.

Același este procesul prin care trece și căutătorul spiritual, dedicat de această dată înțelegerii vieții înseși, sensului ei și al devenirii. Începe prin învățarea din scrierile, prezentările, sau prezența maeștrilor spirituali. Apoi urmează aprofundarea informațiilor, cercetarea și integrarea. Ani de căutări și găsiri de răspunsuri până când tot ce era de învățat teoretic și de înțeles a fost răsfoit, memorat, și aliniat în compartimente mentale. Însă după această fază, la fel ca la oamenii dedicați adevărului științific, apar întrebările la care nu se poate răspunde cu o dogmă, sau la care răspunsul încă nu a fost preluat și diseminat de alții.

Ambii au nevoie să treacă prin etapa de cercetare pe baza experimentării proprii. Doar „coborârea” informației pe terenul acțiunii validează valoarea ei de adevăr, și doar experiența duce la înțelepciune și competență.

Fie că vorbim de cercetarea de laborator, fie că e vorba de meditație sau de practica devoțiunii, amândouă catalizează și cristalizează teoria în înțelegere și în conștientizări care nu mai sunt simple mentalizări.

Însă odată trecută și etapa experimentării, amândoi rămân cu un spațiu gol, care încă își așteaptă umplerea. Ce te faci când știi, ai înțeles, ai trăit? Poate o iei de la capăt cu încă 2, 3 domenii, 2, 3, tehnici spirituale, 2, 3 ani, 2, 3 revelații. Și apoi? Apoi te întrebi dacă mai este ceva dincolo de toată căutarea, de gratificarea curiozității prin experimentare.

Și atunci auzi cumva despre iluminare, despre îndumnezeirea care vine cu pacea lăuntrică, cu atotcunoaștere și omniprezență, cu omnipotență. Atunci te „mușcă” virusul adevăratei provocări.

În fața acestei chemări, ce pare mai profundă, intrigantă și înfricoșătoare, ceva din tine spune Da. Ușor, timid, să nu audă nimeni, dar un DA cum nu ai mai spus vreodată, plin de convingere și autenticitate. Este un Da dat de Sinele tău care nu este cu nimic diferit de Sursa ta. Este esența a cine ești, esență care își caută izvorul și reîntregirea. Experimentarea unității cu tot ceea ce știi tu, intuitiv, că este acolo.

Ceva din tine știe că „aha”-urile geniale intelectuale care ți s-au revelat vin din această Sursă. La fel trăirile de nedescris, mistice, sunt tot de acolo. Iar Sinele tău vrea să își revendice apartenența la, și unitatea cu această realitate. Pentru că în definitiv și revelațiile și răspunsurile și trăirile mistice au fost în tine, ale tale, și ceva îți șoptește că se pot permanentiza. Că poate tot travaliul intelectual și spiritual au fost interesante, dar într-un anumit sens neautentice, că poate nopțile negre ale sufletului și minții au fost doar niște halucinații sau valuri de iluzii. Și te întrebi atunci cum să le dai la o parte pentru ca Adevărurile, Cunoașterea, și trăirea mistică să fie ceea ce tu ești, nu ceea ce te lupți să accesezi prin ani de suferință, muncă, și resurse alocate.

În acel context, în acea intenție, se autorevelează Ego-ul ca fiind blocajul, cușca autoidentificării cu el în care ai fost, ești și vei fi, până când îl vei explora, cunoaște, dezasambla și transcende.

În acest demers poți fi singur, sau poți să îți accesezi puterea  divină din tine, invocând ajutorul și privind frecvența Grației. Grație care înfăptuiește ceea ce doar intenția nu poate. Fiindcă intenția, deși puternică, este limitată de mecanismele Ego-ului, de apetența sa pentru control și putere asupra ta și altora, ego ce nu își dorește să renunțe la ele. În secret nutrim ideea că noi am supraviețuit în pofida vieții, și nu ne este ușor să aderăm la faptul că suntem trăiți de viață.