Orice gând pe care îl avem l-am preluat de undeva. Pe tărâmul fertil al unor neuroni goi, care abia așteptau să se conecteze la informații și să facă sinapse, am început să GÂNDIM. Cele mai întreținute gânduri sunt viziunea noastră despre lume și noi înșine, atât de frecvente încât fiecare dintre noi am putea scrie o enciclopedie cu ele.
Dar a fost o vreme când nu aveam nicio părere… despre nimeni și nimic. Și bunicul care bea puțin mai mult decât și-ar fi dorit bunica, și vecinul care se certa cu nevasta, erau doar niște minuni ale lumii la care ne uitam cu candoare.
Apoi ni s-a spus ce este bine și ce este rău. Și s-a dezvoltat în noi o lume duală în care există lucruri pe care le vrem (bune) și pe care nu le vrem (rele). Și viața s-a transformat într-o goană după ce este bine și o evitare a ce este rău.
Revenirea la starea de inocență și acceptare a copilului ne aduce pace. De fiecare dată când anulăm tendința judecătorului care dă sentințe de bine și rău, declarând „Mă eliberez de această judecată/gând. Sunt inocent și infinit”, se întâmplă două lucruri:
1. Ieșim din influența energiilor joase care vin odată cu invalidarea noastră sau a altora.
2. Putem iubi tot ceea ce este. Pur și simplu. Și pe bunicul care bea puțin mai mult, și pe vecinul care se ceartă cu nevasta.
Pentru că… știi ceva? Treaba noastră nu este să schimbăm lumea. Ci să ne bucurăm de ea și să creăm cu iubire viitorul. Iar a-i judeca pe alții sau pe noi nu ne sprijină cu nimic.
Ridicându-ne în felul acesta vibrația, suntem așa cum am fost întotdeauna, dincolo de perdeaua gândurilor: inocenți și infiniți.
Cu iubire,
Andrea
