Fericirea – ceva de obținut sau de descoperit?
De mică mă făcea fericită să îi fac fericiți pe cei din jur. Îmi plăcea să învăț bancuri de la tata pentru că știam că îmi voi amuza prietenii și colegii. Apoi învățam bine la școală pentru a-i face fericiți pe mama și tata. Făceam surprize prietenelor pentru a le vedea zâmbetul frumos și larg pe buze. Îmi place să fiu înconjurată de oameni fericiți.
📑 Pe atunci credeam că fericirea era ceva pe care îl obțin făcând sau având ceva, pentru că vedeam că ceilalți sunt fericiți atunci când primesc ceva ce își doresc din afară.
Acum câteva luni am avut o epifanie care mi-a resetat sistemul. AM ÎNȚELES că toată viața mea am trăit într-o iluzie. Îmi pusesem o cantitate enormă de energie și atenție în acumularea de fericire și în transferul de fericire de la mine la alții, sau de la alții la mine. Apoi, în sfârșit, mi s-a revelat faptul că SUNT Fericire. Sunt fericită.
Fericirea este o stare naturală, similară cu pacea sufletească. O am cu mine la purtător oriunde mă duc, oricând. Ceea ce am de făcut este nu să mi-o „cumpăr”, ci doar să constat când nu o experimentez. Iar când nu sunt fericită doar să dau la o parte ceea ce îmi înnorează momentul. Ori de câte ori dau la o parte ceea ce mă tulbură, ea este întotdeauna acolo, întotdeauna parte din mine.
Cu această realizare nu mai am prea multe de făcut pentru a fi fericită. Sunt! Iar când nu sunt, iau mătura, îmi curăț mintea de praf și pete și din nou casa sufletului meu strălucește de bine.
Vrei să fii fericit/ă? Secretul este că… ești deja…
Închide ochii. Respiră profund. Gândește-te la un moment fericit din viața ta. Simte senzația. Ea este acolo, în tine. Conștientizează că ea rămâne activă până când… până alegi un gând nefericit, care te duce într-o iluzie.
Fericirea este starea naturală. Goana după stimuli, după împlinirea tânjelilor, te ține într-o minciună și într-o proiecție iluzorie a puterii asupra ceva de afară. Crezi că ești fericit/ă când obții ceea ce ți-ai dorit? Da, ești… pentru că pentru o clipă mintea, ego-ul, este satisfăcută și tace! Ceea ce ai fi putut obține și cu o scurtă meditație sau o plimbare în parc. Momentul de fericire este experimentarea a cine ești, chiar dacă este scurt trăit când gândurile au amuțit puțin.
Pentru mine a fost un șoc plăcut să primesc această realizare. Am înțeles atunci, că da, toate sunt în noi, iar liberul arbitru se manifestă prin ce aleg să simt în fiecare clipă. Este în Puterea mea să fiu fericită, tristă, veselă, mulțumită sau frustrată. Atenția mea este o telecomandă cu care pot schimba postul oricând, astfel încât pe ecranul vieții mele să văd o drama, o comedie, o satiră politică sau orice altceva. Eu aleg fericirea și comediile romantice! Tu ?! 🙂