Tu ce gânduri cultivi în grădina minții tale?
Fiecare suntem grădinarul responsabil de calitatea, frumusețea și ordinea din propria curte.
Iar aceasta are două părți, curtea din față – conștientul – și curtea din spate – subconștientul. Ambele sunt importante pentru că ele ne determină calitatea vieții.
Conștientul îl îngrijim îndreptându-ne atenția către lucrurile pe care ni le dorim în viață, prin intenția focalizată pe activitatea curentă, prin alegerile pe care le facem ș. a.
Însă subconștientul este pentru cei mai mulți oameni o zonă în care nu au acces, astfel încât acolo cresc „balauri”, buruienile fricilor, anxietăților, bolilor, micimii umane imaginare. Unde mai pui că acolo își varsă și „vecinii” gunoaiele lor.
Este momentul pentru noi toți să luăm atitudine și să învățăm cum să accesăm această grădină și să o facem frumoasă, frumoasă.
🔖 Nu mă interesează ce metodă alegi, cum faci, dar îmi doresc din suflet să fim cu toții fericiți, în pace, armonioși, sănătoși și prosperi.
Ce ne învață știința este că, pentru a accesa subconștientul, trebuie să ne ducem creierul în frecvențe theta, iar acolo să eliminăm tiparele negative de gândire și să punem în loc unele pe care ni le dorim, în acord cu cine suntem și cu ce vrem să experimentăm în această viață.
Conștientul este de 1.000.000 (un milion) de ori mai slab decât subconștientul!!! Deci degeaba credem că gândirea pozitivă va da rezultate pur și simplu. Nu este destul să mă uit în oglindă și să îmi spun conștient „Voi fi bogat!”, dacă în spate sunt zeci sau sute de condiționări sub forma programelor din copilărie sau de la televizor care ne spun: „E periculos să am mulți bani”, „Dacă am mulți bani, voi fi invidiat”, „Oamenii săraci sunt mai buni decât cei bogați”, „Abia sunt în stare să îmi plătesc factura de gaze”. Trebuie să învățăm cu toții să săpăm adânc, să intrăm în subconștient și să scoatem din rădăcini toate aceste bălării care ne mănâncă bucuria de a trăi.
Când ? Acum… urgent, dacă te-ai plictisit de o viață care e ca o supă reîncălzită și vrei una proaspătă!
Pentru mai multe explicații științifice despre puterea subconștientului și cercetările care ne arată că trebuie să intrăm în frecvențele theta pentru a ne reprograma, îți recomand două cărți extraordinare: Biologia Credinței, a lui Bruce Lipton și Vindecare și recuperare, a lui David R. Hawkins. Iar dacă ești hotărât să și acționezi, metoda pe care eu am găsit-o este ThetaHealing®. Există și altele, așa că lasă-te condus de instinct către cea care ți se potrivește. Dar fă-o! Este mult mai simplu decât pare, este mult mai mult de lucru decât pare, însă e timpul pentru o transformare a vieții – a mea, a ta, a tuturor. Nu pentru că trebuie, ci pentru că putem și avem și instrumentele cu care să o facem. 🙂 Come on !
P. S. Ahh, și chiar dacă alegi să nu faci nimic, tot ești super! Fiecare lucru are loc la momentul potrivit, iar dacă acum este momentul pentru altele în viața ta, îți doresc să te bucuri din plin de ele!!! Atâta timp cât ceea ce faci te ține în starea de pace, bucurie și armonie, este minunat!