Fiecare cuvânt desemnează anumite aspecte ale lumii din care facem parte.
Și oricine cunoaște un cuvânt, cunoaște poate definiția sa… sau semnificația pe care o are pentru el. De aici și provocarea de a comunica cu cei din jur. Putem rosti cuvinte multe și frumoase, dar ceilalți ne înțeleg în măsura în care au același dicționar interior ca și noi. Iar acest lucru este rareori așa.
Probabil cu cei din familiile noastre vorbim aceeași limbă, caz în care, de exemplu, „cuminte” înseamnă același lucru pentru noi și pentru cei apropiați, însă… cu cât lărgim sfera… cu atât este mai ambiguă noțiunea. Această observație e bazată pe propria-mi experiență pentru că, având doi copii, lumea mă întreba „Sunt cuminți?”. M-am trezit întrebându-i la rândul meu: „Ce înțelegi prin cuminți?” și nu mică mi-a fost mirarea auzind răspunsurile: „Păi… mănâncă tot?”, „Păi… dorm?” sau „Sunt ascultători?” și altele, și altele.
Astfel, am simțit potrivit să redefinesc și să creez o versiune actualizată, modernizată, potrivită pentru Pământul… de după sfârșitul lumii din 2012, a ceea ce este Integritatea.
Integritatea este starea de a fi întreg. Fiecare parte să fie în armonie cu toate celelalte, toate să stea „în picioare”.
Când vorbim de integritatea noastră ca persoane: Fapte=Vorbe=Gânduri=Eu.
Integritate este atunci când Fac ceea ce am zis că fac. Zic ceea ce gândesc. Gândesc din ce Sunt (cu S mare).
La ce ne ajută și cum putem vedea cum stăm în raport cu acest concept?
Pentru cine este pregătit să o accepte, există o scală a integrității (ca un fel de termometru, creat de Dr. David R. Hawkins). Iar un moment bun pentru toți oamenii aflați în procesul de dezvoltare personală ar fi să vadă unde se situează pe această scală. Pentru că, după cum se poate intui sau chiar constata, cei mai fericiți și împliniți oameni sunt cei care sunt integri. Transparenți. Puri. Pace sufletească. Iubire.
Dat fiind că suntem o trinitate (cel puțin) – Corp/Minte/Suflet – o altă variantă de a mă evalua ar fi să mă uit la mine dacă mă simt și sunt întreg la corp, la minte și la suflet. Dar aici lucrurile ar deveni complicate pentru că este destul de greu, chiar și cu aparaturile și tehnologiile moderne, să determinăm integritatea acestor elemente.
Și atunci am recurs la o metodă mai simplă. Să mă uit de afară-înăuntru. Iar întrebările au devenit:
Calea cea mai la îndemână este să începem cu ceea ce este evident și măsurabil, astfel încât relațiile cu ceilalți sunt o oglindă bună a cât de integri suntem noi. Este o oglindă potențial brutală și dură, dacă nu ne place ce vedem, dar, cu siguranță, un bun loc de a porni.
Apoi ne uităm în noi, la relația cu mintea/gândurile noastre, să vedem cam cât de multă integritate este acolo. Cât de multe ne promitem nouă înșine și cât facem din ceea ce ne zicem.
Iar cel mai intim moment este acela în care încep să mă întreb „Cine sunt Eu?” și „De ce sunt aici?”. Pentru că, în acea secundă, se deschide cutia Pandorei și adevărul începe să se strecoare printre crevasele minții noastre. După acea primă explorare nu mai suntem aceiași pentru că nu ne vom mai simți total împliniți până când nu vom afla răspunsurile. Pentru că acolo este dorința de a fi integri față de sufletul nostru, de ceea ce intuitiv simțim că suntem, dincolo de rolurile pe care le avem în prezent.
Toate însă la timpul lor. Fiecare zi este „În episodul următor vom vedea…„, după cum spunea o renumită doamna la Teleenciclopedia.
Oriunde am fi în realinierea față de linia centrală a ființei noastre și de firul roșu al misiunii personale, angajamentul pentru integritate și iubire, cu siguranță, va face călătoria mult mai plăcută și, cred eu, eficientă.
