Oamenii sunt oglinzi

Mulți am auzit deja această expresie: „Oamenii sunt oglinzi!” și, la o primă vedere, aceasta pare să spună că cei din jur ne arată așa cum suntem. Dar este o exprimare care însă pierde din vedere contextul mai larg al vieții.

Fiecare dintre noi avem un set de programe, convingeri, filtre, un set de condiționări prin care ne uităm la lume. Noi nu vedem cum sunt cu adevărat cei din jur, ci prin filtrele minții noastre.  Astfel încât ei, atunci când se uită la noi, dacă noi suntem „oglindă”, ei nu se vor vedea cum sunt cu adevărat, ci se vor vedea „strâmbați” de filtrele noastre.

Reciproca este și ea valabilă. Cei din jurul nostru sunt și ei plini de prejudecăți despre tot și toate. Astfel și noi, când ne uităm la ei, în „oglinda” pe care ei o reprezintă, ne vom vedea la fel: „strâmbați” de percepțiile lor despre noi.

Deci expresia că suntem oglinzi unii pentru alții este adevărată, dar incompletă. Suntem oglinzi, dar din acelea dintr-o camera a oglinzilor deformate.

În ce fel ne este utilă totuși această comparație?

Putem să vedem propriile condiționări mentale și să ne dăm seama că suntem plini de ele. Cu cât renunțăm la ele și suntem mai liberi de păreri, cu atât devenim o oglindă mai clară și mai curată. Atunci când oamenii pot vedea în prezența noastră lumina și iubirea din ei înșiși, înseamnă că am reușit să curățăm „oglinda”. Orice etichetă și judecată despre cei din jur nu este Adevărul. Așa cum doar o pisică știe ce înseamnă să fie pisică, iar orice descriere despre ea nu este altceva decât o serie de atribute supraimpuse de intelectul nostru, la fel este și când ne raportăm la altcineva. Chiar și despre cei pe care credem că îi cunoaștem, cum ar fi părinții sau prietenii noștri, putem doar să vorbim despre cine/ce credem noi că sunt. Însă doar ei înșiși știu cu adevărat cine/ce sunt. A ști despre ceva nu înseamnă același lucru cu a fi acel ceva. Supoziția noastră că îi cunoaștem pe cei din jur, doar pentru că avem câteva păreri și judecăți despre ei, ne împiedică să fim cu adevărat împreună cu ei. Dacă eu cred că cineva este „furios” și „agresiv” în interacțiunea cu mine, acea persoană va manifesta aceste calități pentru că…  suntem oglinzi… 🙂

Lucrarea pe care o avem de făcut cu propria noastră minte este să renunțăm la judecăți și la prejudecăți, și să le predăm Divinității. Să ne recunoaștem limitele perceptuale și să fim deschiși la miracol, iar acesta va lua forma dizolvării poziționalităților ego-ului, pentru a face loc radianței iubirii și luminii, care sunt calitățile intrinseci ale fiecărei creații și ale fiecărui om, inclusiv ale noastre.

Atunci când suntem în Prezența unui om „sfânt” sau elevat, cel mai frumos cadou pe care ni-l face este să ne putem vedea pe noi într-o oglindă clară și nedeformată. Suntem atunci emoționați și plini de reverență, crezând că este datorită omului în fața căruia stăm. Dar, de fapt, este aceeași Prezență tăcută, plină de iubire și acceptare, care este substratul fiecăruia dintre noi, căreia îi facem „loc” să radieze, fiind în rezonanță cu vibrația persoanei în spațiul căreia ne aflăm. A fi în spațiul unui om evoluat spiritual ne oferă experiența de a fi noi înșine, cei care suntem dincolo de norul minții condiționate. Căutați-i și înconjurați-vă de oameni în prezența cărora vă simțiți voi înșivă.

Ce putem face pentru a fi și noi astfel?

Să renunțăm să credem că știm cum sunt ceilalți și, cu smerenie, să acceptăm că nu știm mare lucru despre nimic. Apoi să ne rugăm să primim o înțelegere profundă și Adevărul cel mai Înalt despre… orice ne dorim să știm. 

Tu ce fel de oglindă ești pentru oamenii din viața ta? Când alții sunt cu tine se simt frumoși, puternici și își văd potențialul? Ai putea oare să fii mai delicat și gentil în exprimare și simțire cu cei din jur?

Dar cu tine însuți? Ce îți spui? În oglinda proprie, cum te vezi? Ești lumină și iubire…  sau îți vine să spargi oglinda?

Îți reamintesc că ești un Cadou al lui Dumnezeu în lume, iar viața ta este un DAR! Bucură-te de el 🙂 Pe oricine ți-a spus altceva, pe oricine te-a mințit că nu ești Perfect, iartă-l pentru că nu știa ce face. A fost la rândul lui învățat să creadă în minciuni. Căderea din Rai este fiecare clipă în care uităm că suntem de natură divină și că niciodată nu am fost uitați sau părăsiți. Sursa vieții noastre este întotdeauna în noi, și așteaptă cu răbdare să ne aducem aminte de Ea.

Cu drag,

Andrea