Experimentez în acest domeniu două paradigme care acționează concomitent în viață și vi le împărtășesc pe amândouă – prima, pentru eficiență, a doua, pentru relaxare, atunci când lucrurile nu merg cu prima conform planurilor.
Prima paradigmă despre timp este aceea că, pentru a obține niște rezultate, trebuie să realizăm niște acțiuni care, evident, cer timp. Cum timpul este „limitat”, trebuie să-l gestionăm cu înțelepciune. În această viziune, îți cumperi agende, îți faci zilnic listuțe, îți setezi mementouri și bifezi seara realizările… toate bune și frumoase. De la tradiționala carte a lui Stephen R. Covey despre Managementul timpului și până la versiuni moderne și șmechere, aceste acțiuni se regăsesc în toate.
Cea mai utilă planificare am găsit-o în metodologia propusă de Jinny Ditzler în cartea Cel mai bun an. Am aplicat-o timp de mai mulți ani la rând (cinci sau șase, nu mai știu exact) și, de la an la an, am constatat o creștere a procentului de împlinire a obiectivelor. Acest fenomen s-a datorat, în primul rând, faptului că am observat că acele rezultate pe care nu le obțineam deloc sau doar parțial nu mă reprezentau cu adevărat. Erau intenții stabilite din ego, din dorința de a demonstra altora diverse sau din aceea de a mă repara. De exemplu, atunci când îmi propuneam niște obiective financiare de genul „Să câștig 1.500 de euro pe lună”, cu adevărat, cifrele nu însemnau nimic și nici nu mă inspirau la acțiune. În schimb, cele în care îmi stabileam câte cărți să citesc, câte seminare să organizez sau câți tineri să ajut, se „întâmplau”.
Conform acestei metode, îți stabilești dorințele anuale, le împarți pe trimestre, apoi pe săptămâni sau cum simți tu că le faci mai „digerabile”. Poate vânzări de 100.000 de euro pe an sună mult, dar de 2.000 de euro pe săptămână e mult mai simplu.
Organizarea timpului zilnic derivă, evident, din obiectivele vieții tale, globale sau anuale. Listele sunt și ele utile, cu posibilitatea de a stabili acțiuni care sunt prioritare, iar în acest caz îți recomand să stabilești cel mult trei lucruri pe care vrei să le realizezi obligatoriu într-o zi. Restul pot intra la opționale sau la „ar fi bine să”. Când ai mai mult de trei majore, deja te simți copleșit, iar aceasta este, evident, o stare neproductivă.
În prezent, cea de-a doua paradigmă a mea este că managementul timpului nu funcționează decât uneori și este o utopie să cred că eu sunt singura în controlul orarului meu. Îmi pare mai curând că „viața” mă duce pe cărări misterioase, chiar și când insist să merg pe ruta cunoscută.
Timpul este doar o convenție, pe care oricum o experimentăm subiectiv. Unele capitole le-am scris parcă în cinci minute, altele, într-o oră. Cu adevărat, nici eu nu știu cât a durat. Realitatea certă este că timpul îl simțim, dar nu prea știm nici ce este și nici cum să îl gestionăm. Încă nu am întâlnit om care să facă tot ceea ce și-a stabilit în agendă, tot timpul. Dacă faci tot ceea ce îți planifici poate visele tale sunt prea mici.
Cele mai bune cărți de „management al timpului” îți sugerează să stabilești timpi pentru întreruperi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că planurile noastre sunt prea puțin relevante atunci când altceva trebuie să se întâmple în marele design al vieții. Sau, altfel spus, lui Dumnezeu prea puțin îi pasă de planurile minții tale. Se vor întâmpla doar acelea care sunt pentru binele suprem al tău și al altora. Dacă ceva din ce vrei tu ar încurca vreun alt plan… la revedere planul tău.
Am citit odată amuzată că „noi nu suntem autorii acțiunilor” și „nu suntem nici gânditorii din spatele gândurilor”. Voi mai aborda aceste idei în carte, dar, în acest context, e clar că nu suntem „nici planificatorii din spatele planurilor”. Atunci, ce sens au toate acestea? Eu le zic training pentru minte. Mintea are tot felul de mecanisme pe care și le antrenează care par importante pentru ea, inclusiv planificarea. Nu spun că nu are niciun rol planificarea. Doar că, de unde mă uit eu la viață, planificarea este felul în care mintea percepe intuitiv aspecte din matricea creației și mă informează despre posibile viitoruri pe care le-aș putea experimenta. Sunt niște linii temporale din mintea divină, cu potențial mai mare de manifestare. Măsura în care ele sunt aliniate cu nivelul meu de conștiință și cu intențiile mele va face ca ele să se manifeste sau nu. Și atât.
Cele două paradigme sunt aparent antagonice, una cheamă la acțiune, una, la inacțiune. Dar dacă le acceptăm și le integrăm pe amândouă, viața e mai fluidă, mai surprinzătoare și mai predictibilă, în același timp.
Practica 6 | Cap. JOCUL VIEȚII – Extras din cartea Regăsește-ți Strălucirea
