Din ce suntem compuși? Structura ființei umane.

Fiecare om este un ansamblu pe care, de dragul înțelegerii mecanismului de funcționare, îl vom împărți în câteva elemente:

Corpul fizic. Corpul fizic este o mașinuță magică, care are o inteligență proprie, dotată cu mecanisme și procese de creștere, purificare și autoreglare. Corpul, cu partea de control principală în creierul de origine animală, știe cum să supraviețuiască, să își reproducă specia și chiar să evolueze adaptiv în funcție de condiții. Aceste instincte primare sunt de fapt programe, trilioane, care sunt parte din mintea subconștientă/inconștientă. Inima bate, stomacul digeră, oxigenul se plimbă prin vasele de sânge și hrănește fiecare celulă. Trilioane de celule, perfect funcționale, într-un angrenaj aflat la dispoziția ta, pentru confortul, plăcerea și bucuria ta de a fi pe acest pământ!

 Corpul emoțional. Corpul emoțional se referă la senzații, emoții și sentimente. Acestea sunt ca valurile mării care ne udă corpul, doar că… pe interior. Sunt revărsări de peptide, care în momentul în care ajung în celule generează niște reacții cărora noi le dăm denumiri în funcție de gradul și intensitatea plăcerii sau disconfortului produs: frică, anxietate, depresie, relaxare, încântare, bucurie, exuberanță ș.a.

 Corpul mental. Corpul mental conține tot setul de gânduri pe care le considerăm ale noastre. Dar în realitate gândurile nu sunt ale noastre, a noastră este doar compoziția care rezultă din amestecul lor. Gândurile sunt domeniu public, iar tu le receptezi pe cele pe care le vrei și îți setezi antenuțe (cum sunt de exemplu neuronii) că să le prinzi ulterior mai ușor. Apoi faci sinapse, adică propoziții din cuvinte simple, apoi fraze, apoi povești și telenovele care da, sunt ale tale. Poveștile tale sunt doar ale tale. Corpul mental este deci povestea întreagă a devenirii tale, conținând tot ce ai învățat, concluziile pe care le-ai tras și visele pe care ți le-ai tricotat.

Sufletul. Hai să spunem că este povestea extinsă a cine/ce ești, de când ai apărut în Univers și până în prezent. Poți spune că este memoria intențiilor și a devenirii tale, a aspirațiilor pe care le nutrești de când exiști ca ființă cu conștiință de sine.

Spiritul = viață.

Paradoxul este că noi nu suntem prezenți și conștienți de corpul nostru pur și simplu. Corpul îl experimentăm și îl simțim, de fapt, atunci când avem o senzație sau o emoție.

Însă nici senzațiile nu există pentru noi decât dacă le dăm atenție. Sunt sigură că vi s-a întâmplat să aveți o durere de cap. Apoi sună telefonul și, pentru câteva minute, când atenția v-a fost îndreptată spre conversație, ați uitat de durerea de cap. Însă ulterior, odată ce dialogul telefonic s-a terminat, v-ați reamintit imediat de durere. Ea mai era acolo sau chiar a dispărut?

Deci corpul nu se experimentează pe sine, îl simțim când avem emoții sau senzații. Acestea însă nici ele nu sunt reale pentru noi decât când ne gândim la ele și le dăm atenție. Întrebarea este cum de știm că gândim? Te-ai prins că poți să îți asculți gândurile. Cine sau ce este acel cineva sau ceva care ascultă gândurile tale? Poate îți vine să răspunzi: Eu! Care Eu? Sau poate spui: Sufletul meu? Oricum ar fi, acel ceva este mai extins, mai larg, și mai atotcuprinzător decât gândurile tale.

Principiul simplificat este că orice poate fi experimentat doar dintr-un context mai larg. Pentru a putea observa ceva, trebuie să fii în afară și/sau mai mare decât obiectul observat.

(continuarea ideii în articolul Tu ești mingea!?)